Oprescu: Monumentul din Piata Revolutiei nu a fost daramat, dar l-am reparat

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost intrebat duminica despre faptul ca monumentul din Piata Revolutiei nu a fost daramat, asa cum promisese, el raspunzand ca a fost refuzat de o comisie din Ministerul Culturii, iar un ministru i-a spus “mi-e frica”.

Claudiu Pandaru, unul dintre realizatorii emisiunii “Dupa 20 de ani”, la ProTV, i-a amintit edilului ca a promis, intr-o emisiune, cand a castigat al doilea mandat de primar general, ca va darama monumentul din Piata Revolutiei. “Inalta Comisie de Cultura a spus «Fiule, fii binecuvantat, lasa-ne in pace!»”, a raspuns Oprescu.

Primarul general a adaugat ca un ministru i-a spus ca ii este frica in privinta daramarii monumentului. “Si un ministru, nu spun care, din cei care s-au perindat, mi-a spus: «Domn’le, mi-e frica!»”, a relatat Oprescu.

El a mai spus referitor la monument ca dacă nu a putut sa il darame, a preferat sa il repare. “Dar am reparat-o, ca multi nesimtiti au stricat-o. Am vazut ca a venit presedintele Estoniei si a depus flori acolo si era reparata”, a răspuns edilul. Monumentul din Piata Revolutiei, intitulat Monumentul Renasterii Nationale, a fost construit de artistul plastic Alexandru Ghildus si inaugurat in 2005.

sursa foto: panoramio.com