ORBAN: Am crezut ca PONTA si-a pastrat decenta si va demisiona. M-am inselat! Nu a inteles nimic

Ludovic Orban

Deputatul PNL Ludovic Orban a luat cuvantul, marti, in Plenul Camerei Deputatilor la scurt timp dupa ce premierul Victor Ponta a incercat sa explice cauzele care au dus la dezastrul inregistrat in timpul votului din Diaspora in timpul alegerilor prezidentiale.

Liderul liberal a declarat ca este dezamagit de faptul ca Victor Ponta nu a inteles scopul acestei dezbateri din Camera Deputatilor pe marginea votului din Diaspora si ca, daca ar fi avut o minima decenta si-ar fi prezentat demisia.

CITESTE SI: VICTOR PONTA va explica in plenul Camerei Deputatilor haosul din DIASPORA la PREZIDENTIALE 

“Mi-am dat seama ca Victor Ponta nu a inteles nimic din ce s-a intamplat. Am crezut ca a pastrat o forma de decenta si bun simt. Am crezut ca va gasi unica solutie morala de a nu participa la aceasta dezbatere: demisia din functia de prim-ministru. Domnul Ponta a spus ca nu trebuie gasit cine e de vina si cine trebuie sa plateasca. Dimpotriva! Ce s-a intamplat este atat de grav, incat rolul acestei dezbateri e de a gasi vinovatii si de a-i pune sa plateasca pentru ce li s-a intamplat cetatenilor din diaspora”.

CITESTE SI: UPDATE: PARCHETUL GENERAL a inceput URMARIREA PENALA in cazul votului din DIASPORA

“A spus domnul Ponta ca nu trebuie sa gasim vinovati la dezbaterea din Parlament. Dimpotriva, trebuie sa gasim vinovatii pentru ca nu au putut vota la scrutinul din 16 noiembrie. Cine este de vina? Cine poarta raspunderea? Guvernul! Nu este suficient sa plateasca doi acari pauni, care au preferat sa-si dea demisia, pentru ca deciziile care au fost luate de acesti ministri sunt deciziile guvernului condus de Victor Ponta”, i-a cerut Ludovic Orban, lui Victor Ponta.

Mai mult, Ludovic Orban sustine ca Victor Ponta ar trebui sa fie pedepsit cu inchisoarea, pentru modul in care au fost organizate alegerile. ”Pentru mine demisia domnului Ponta este mult prea putin. Scapa mult prea usor! Art. 57 din Legea alegerilor prevede ca incalcarea dreptului la vot se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Domnule Ponta, dati-va demisia! Domnule Ponta, sunteti o pata pe obrazul Romaniei! Sunteti omul care a reusit sa ne faca de ras in fata intregii Europe! Plecati, acum!”, a mai adaugat liderul liberal.

Ludovic Orban a spus ca romanii din diaspora au fost supusi la “crunte umilinte” si a citit pasaje din scrisoarea unei romance din Paris, care nu a putut vota.

Sursa foto: realitatea.net