Organizatiile PNL-PDL Bucuresti ii cer prefectului Capitalei sa aplice LEGEA in mod IMPARTIAL in privinta activitatii CGMB

Noua majoritate PNL - PDL din Primaria Generala a fost reafirmata in sedinta CGMB

Organizatiile de Bucuresti ale Partidul National Liberal si ale Partidului Democrat Liberal ii solicita printr-un comunicat de presa prefectului Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, sa aplice LEGEA in mod OBIECTIV si Impartial in ceea ce priveste activitatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), aplicarea unor standarde duble in situatii juridice similare conducand la decredibilizarea si politizarea institutiei.

“Organizatiile PNL-PDL Bucuresti ii cer imperativ prefectului Capitalei sa actioneze in interesul bucurestenilor, si NU in avantajul reprezentantilor PSD-PC-UNPR din CGMB. Desi a fost numit in functie de premierul PSD-ist, interesul institutiei prefectului nu este de a-l ajuta pe Victor Ponta sa puna din nou mana pe CGMB, ci de a impune, in sfarsit, legalitate in activitatea Consiliului General al Municipiului Bucuresti”, se spune in comunicat.

Potrivit sursei citate, exercitarea dreptului de control al legalitatii actelor administrative ale autoritatilor administratiei publice locale, atributie conferita de prevederile articolului 19 alin. 1, litera e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, este una dintre cele mai importante prerogative aflate la dispozitia reprezentantului Guvernului Romaniei in teritoriu.

Citeste si: Lucian Iliescu (PDL) si Richard Ghita Vicentiu (PPDD) sunt noii viceprimari ai Capitalei

“Aplicarea unitara a acestei prerogative, in spiritul si litera legii, face diferenta dintre actiunea administrativa bazata pe lege, obiectivitate si impartialitate si actiunea administrativa nelegala bazata pe presiunile politice ale unei majoritati guvernamentale”, se mai arata in comunicat.

Astfel, tinand cont de hotararea prefectului prin care se declara ca fiind nelegale sedintele de indata convocate de catre CGMB in lunile aprilie si mai, pronuntarea prefectului privind conditiile legale necesare convocarii sedintelor de indata ale CGMB, decizia de adoptare a solutiei de plangere prealabila, conform articolului 8, alin. 1 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, prin care se da posibilitatea CGMB sa corecteze starea de nelegalitate inainte de introducerea actiunii in anulare la instanta de contencios administrativ, precum si de principiile de legalitate, impartialitate si obiectivitate, statuate prin lege, care trebuie sa guverneze activitatea prefectului, cele doua oganizatii ii solicita lui Paul Nicolae Petrovan sa aplice aceleasi standarde de indreptare a starii de nelegalitate atat pentru sedintele de indata ale CGMB din lunile aprilie si mai, cat si pentru cele din lunile iunie si iulie.

Citeste si: Schimbarea majoritatii in CGMB va bloca Bucurestiul si primariile de sector, afirma premierul Ponta

“In acest sens, consideram ca orice actiune a institutiei prefectului prin care este avantajata oricare dintre formatiunile politice reprezentate in Consiliul General al Municipiului Bucuresti deturneaza vointa suverana a cetatenilor exprimata la scrutinul din luna iunie a anului 2012 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale (Primar General si Consiliu General). Partidul National Liberal si Partidul Democrat Liberal atrag atentia ca emiterea unei altfel de decizii in cazul sedintelor de indata ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti din lunile iunie si iulie, alta decat plangerea prealabila, aduce atingere principiului separatiei puterilor in stat si reprezinta un atentat grav la adresa democratiei. Domnia legii, impartialitatea si obiectivitatea trebuie sa ramana atributele unei bune guvernari exercitate de Prefectura Municipiului Bucuresti”, se mai spune in text.