Guvernul a adoptat OUG pe Justiție! Premierul Viorica Dăncilă a făcut anunțul

Guvernul s-a reunit în ședință în această dimineață pentru a adopta ordonanța de urgență pe legile Justiției.

Update: Guvernul a adoptat OUG pe Justiție!

Știre inițială

”Această soluție a fost discutată în cadrul întâlnirii ministrului justiției, Tudorel Toader, cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, cât și în întrevederea avută cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

”Cele trei legi ale Justiției au fost modificate de Parlament iar aceste modificări au fost validate de CCR și asigură o mai bună funcționare a sistemului de justiției în interesul cetățenilor. Ceea ce adoptăm azi in guvern reprezintă o armonizare a prevederilor legilor” , a spus premierul.

”Abuzurile și imixtiunile în înfăptuirea actului de justiție nu sunt și nu vor fi tolerate”, a adăugat Dăncilă.

Guvernul s-a reunit, luni dimineață, pe ordinea de zi a ședinței Executivului fiind o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul Justiției.

Sursa foto: adevarul