Ovidiu Gerea, PNL: Ovidiu Silaghi e un om integru, vom vedea ce e de facut

ovidiu-gerea-

Liderul PNL din Camera Deputatilor, Ovidiu Gerea, a declarat ca Ovidiu Silaghi este un om integru si s-a declarat surprins de cererea DNA de incepere a urmaririi penale impotriva colegului sau de partid.

Gerea a dat de inteles ca exista posibilitatea ca dosarul lui Silaghi sa fi fost fabricat, insa a adaugat ca se va face o analiza in partid pentru a vedea ce e de facut pe mai departe.

“Daca e nevinovat si e o problema creata doar sa i se faca o problema, ce mai e de zis? Eu il stiu pe Ovidiu Silaghi un om integru”, a spus Gerea pentru Ziare.com.

 “E greu, cand faci o propunere, sa anticipezi ce poate sa apara (…) E clar ca avem o problema, vom vedea cum putem sa o gestionam. (…) Vom avea o intalnire, vom vedea ce e de facut, astfel incat sa nu fim acuzati ca vrem sa obstructionam ceva”, a mai mai spus Gerea.

Reamintim ca Directia Nationala Anticoruptie a cerut, luni, urmarirea penala pentru Ovidiu Silaghi, pentru infractiunea de trafic de influenta in forma continuata, fapte despre care exista indicii si date ca ar fi fost savarsite in perioada in care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor, potrivit unui comunicat al DNA.

Foto: ziarulprofit.ro