Ovidiu Miculescu, sustinut de PSD in functia de director general al Radioului public

Ovidiu Miculescu, sustinut de PSD in functia de director general al Radioului public

Actualul presedinte – director general al Radioului public, Ovidiu Miculescu, va fi sustinut de catre PSD pentru un nou mandat in Consiliu de Administratie, tot pentru aceasta functie, au precizat, luni, pentru Mediafax, surse politice.

Plenul Camerei Deputatilor si cel al Senatului se vor reuni in urmatoarea perioada pentru a numi un nou Consiliu de Administratie al SRR.

In prezent, Consiliul de Administratie al Radioului Public este format din: Ovidiu Miculescu (presedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tanase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Radulescu, Maria Toghina, Adrian Moise si Bogdan Hossu (ultimii doi din partea salariatilor SRR).

Citeste si: Politia, sesizata in cazul alegerilor de la Radioul Public

Din CA a facut parte si Stejarel Olaru, care insa si-a dat demisia din aceasta functie. El a declarat ca demisia sa a devenit efectiva incepand cu data de 1 aprilie, precizand ca a luat aceasta decizie “din motive profesionale”.

Acestia au fost numiti membri ai CA al SRR de Parlament pe 29 iunie 2010, fapt pentru care mandatele lor se vor incheia la sfarsitului lunii iunie 2014.

Citeste si: CARE SUNT CELE MAI CITATE SURSE MEDIA IN PRESA SCRISA – RAPORT MEDIATRUST

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca presedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind sustinut pentru aceasta functie de USL, dupa ce Demeter Andras a anuntat ca renunta la functia de presedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit in iunie 2010, fiind sustinut de UDMR. Desi a renuntat la functia de presedinte-director general, Demeter Andras si-a pastrat calitatea de membru in CA al SRR.

Societatea Romana de Radiodifuziune detine in prezent posturile Radio Romania Actualitati, Radio Romania International, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucuresti, peste 10 statii regionale si locale si Radio Chisinau. Acestora li se adauga postul online pentru copii Radio Junior si agentia de presa Rador.