Paleologu, despre posibila sa excludere din PDL: In mod normal BPN va respinge o asemenea aberatie!

Theodor Paleologu afirma ca, in mod normal, liderii PDL vor respinge, luni, o propunere de excludere a sa formulata de Alin Popoviciu, precizand ca, in semn de bunavointa, ofera echipei Blaga 30% discount la cursurile sale de diplomatie, retorica, bune maniere si dezvoltare personala.

“Inteleg ca domnul Alin Popoviciu, care aduce prejudicii partidului prin fiecare aparitie in mass media, va propune in sedinta BPN de luni excluderea mea din PDL. In mod normal BPN, compus si din oameni cu scaun la cap, va respinge o asemenea aberatie. Eu sint un om pasnic, docil, cooperant. Nu caut cu tot dinadinsul sa fiu dat afara din partid. Propun, asadar, ca dovada de bunavointa, un discount de 30% pentru membrii echipei Blaga la oricare dintre cursurile mele. Avem cursuri de retorica, de diplomatie, de protocol si bune maniere, de etica politica, de psihologie si dezvoltare personala. Utilitatea lor mi se pare evidenta pentru orice persoana publica”, afirma Paleologu.

Deputatul PDL afirma ca ii poate aduce si lui Alin Popoviciu “un plus de umanitate si civilitate”.

“Formula cursurilor este, in plus, foarte convenabila pentru oameni politici angrenati intr-o structura alienanta, deoarece vor putea interactiona cu persoane active si performante in viata reala: manageri, avocati, programatori, corporatisti, reprezentanti autentici ai acelei clase mijlocii despre care vorbim atit de mult in discursurile noastre. Domnul Popoviciu crede ca partidul l-a facut om. Nu e de ajuns. Sint un educator iscusit: chiar si lui ii pot aduce un plus de umanitate si civilitate. Nu strica niciodata. Dimpotriva, ajuta foarte mult”, mai scrie Paleologu.

Vicepresedintele PDL Alin Popoviciu declara, marti, ca va propune in sedinta din 3 iunie a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu si Daniel Funeriu, pe motiv ca nu vede de ce trebuie tinuti in partid oameni care ataca in fiecare zi PDL.

Presedintele PDL, Vasile Blaga, spunea, joi, ca exista “colegi din partid” care ataca PDL folosind “aceeasi retorica la fel ca USL”, adaugand ca aceste cazuri vor fi discutate in structurile formatiunii, insa nu a dorit sa spuna numele celor care vor fi in discutie sau posibilele sanctiuni.

Blaga declara, vineri, ca in sedinta de luni a BPN vor fi discutate cazurile unor membri ai partidului care au criticat formatiunea, spunand ca nu exista o “lista de excluderi” si ca nu isi doreste sa plece nimeni din PDL, insa este “deranjat de denigrari”.

Purtatorul de cuvant al PDL, Adriana Saftoiu, a apreciat ca ar fi “absurd” ca Theodor Paleologu sa fie exclus din partid, dar, in ceea ce ii priveste pe Teodor Baconschi si pe Cristian Preda, ea a spus ca acestia nu critica, ci denigreaza partidul, fiind mult mai “fiorosi” cu PDL decat cu USL.

Liderul PDL Sibiu, Ion Ariton, spunea, vineri, ca “excluderile pentru presupuse delicte de opinie” sunt “o practica nepotrivita, cu efecte mortale pentru PDL” si ca in locul analizelor si dezbaterilor interne “se doreste eliminarea “recalcitrantilor”.

Sursa: RTV
Foto: Cotidianul