Parcul Plumbuita ii asteapta pe copii la ”Carnavalul Vacantei”

Veste buna pentru prichindeii din sectorul 2 al Capitalei. Primaria organizeaza miercuri, 14 august, incepand cu ora 09.00, in Parcul Plumbuita, evenimentul ”Carnavalul vacantei – muzica, dans si voie buna!”.

Pe aleile parcului, copiii isi vor lua in serios rolurile menite sa recreeze atmosfera festiva, plina de veselie si umor, caracteristica carnavalului. In cadrul evenimentului vor sustine programe artistice si demonstratii sportive copiii din centrele Primariei Sectorului 2: Complexul pentru Activitati Recreative si Educatie „Sfantul Pantelimon”; Centrul de Zi de tip After – School din cadrul Scolii Generale nr.26; Centrul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi “Sfanta Maria”; Copiii aflati in sistemul de protectie al sectorului 2.

De asemenea, copiii inscrisi la cursurile de karate organizate in cadrul Complexului pentru Activitati Recreative si Educatie „Sfantul Pantelimon” vor oferi o demonstratie. La finalul evenimentului, domnitele si cavalerii vor dansa alaturi de invitati pe aleile parcului, amintind de vremuri de altadata.

Sursa foto: vinsieu.ro