Parlamentarii au ajuns la Rosia Montana. Prefectul de Alba explica de ce nu au venit toti membrii Comisiei speciale

12 parlamentari care fac parte din Comisia speciala pentru Rosia Montana au ajuns, in jurul orei 10.15, la exploatarea miniera, unde vor vizita mai multe puncte, respectiv exploatarile, cursurile de apa, sit-urile si patrimoniul.

Prefectul de Alba, Gheorghe Feneser, a declarat  ca nu au venit toti parlamentarii din Comisie deoarece cei care nu sunt astazi prezenti, au mai fost acolo si cunosc problemele cu care se confrunta aceasta zona.

Oficialul judetului Alba a mai spus ca se va face o vizita si la Cirnic, acolo unde a fost candva un munte, insa dupa exploatarile facute inainte de ’90, zona a ajuns intr-un stadiu catastrofal. Feneser a mai subliniat ca la Rosia Montana trebuie facute investitii serioase in patrimoniu.

“O sa mergem la exploatarea Cirnic. A fost un munte acolo, acum nu mai putem vorbi de asta. Exploatarea s-a facut inainte de anii ’90, zona arata catastrofal. Statul nu si-a facut treaba asa cum trebuie, iar acum se doreste ecologizarea acestei zone. Parlamentarii urmeaza sa vada exploatarile, cursurile de apa, sit-urile, patrimoniul. La Rosia Montana se poate vorbi de investitii serioase in patrimoniu. Nimeni sa nu-si imagineze ca daca se constata ca proiectul nu este viabil, nimeni n-o sa sustina acest proiect. Nu vad de ce n-am incepe mineritul in aceasta zona. 

Parlamentarii se vor afla la statia pilot de tratare a apelor acide, in zona protejata Carpeni, in carierele Cetate, Cirnic, Orlea, Jig, precum si in zona protejata centrul istoric. Parlamentarilor din Comisia Speciala li se alatura si Remus Cernea. El a declarat ca va merge la Rosia Montana pentru ca este promotorul “dialogului in dezbaterile aprinse care polarizeaza societatea civila”.

Cernea mai subliniat ca este impotriva proiectului Rosia Montana, dar “lipsa schimbului de idei duce la radicalizarea optiunilor si la generarea tensiunilor sociale si a crizelor politice, iar ignorarea prelungita a vocii ‘Pietei Universitatii’ nu poate aduce nimic bun, ci doar va contribui la acumularea tensiunilor sociale si la adancirea fracturii din societate”.

Dupa vizita de pe teren, parlamentarii se vor intalni cu sindicatul Viitorul mineritului si ONG-uri locale pro minerit si locuri de munca, cu autoritatile locale/regionale, cu Alburnus Maior, cu Fundatia Pro Muntii Apuseni, alte asociatii si fundatii din orasul Campeni.

Vizita la Rosia Montana se va incheia in cursul serii, iar maine seara vor avea loc discutii la Parlament cu toate persoanele care au solicitat acest lucru prin intermediul site-ului dedicat comisiei speciale. Printre acestea se numara Razvan Orasanu – director Societatea Academica din Romania, Florin Dobrescu – secretar al Fundatiei “Ion Gavrila Ogoranu”, Bagiu Ovidiu Ilie – Asociatia Fapte Bucuresti si ONG-urile si fundatiile care au protestat impotriva acestui proiect.

Parlamentarii din Comisia speciala pentru proiectul de lege privind Rosia Montana au decis, saptamana trecuta, ca joi, 26 septembrie, dupa ce vor reveni de la Rosia Montana sa aiba o discutie si cu protestarii din Piata Universitatii.

Protestatarii care doresc sa participe la intalnirea cu membrii comisiei sunt invitati sa se inscrie online, pe site-ul www.comisiarosiamontana.ro, pana la data de 26 septembrie.