Parlamentarii vor mai lucra in plen doar 24 de ore pana la Craciun

Parlamentarii vor mai lucra doar 24 de ore cumulate pana la Craciun, chiar daca mai sunt sase saptamani pana la Sarbatorile de Iarna.

Legi importante se vor afla in dezbaterea parlamentarilor, care insa le vor discuta in doua ore pe sedinta, doua zile pe saptamana.

Bugetul pe 2014 si Legea descentralizarii sunt doua dintre cele mai importante acte legislative care vor trebui dezbatute de alesi.

De la inceputul sesiunii parlamentare, parlamentarii au avut 20 de sedinte in plen, ceea ce, in 10 saptamani, inseamna 40 de ore adunate.

In schimb, zilele nelucrate sau aferente “intalnirilor din teritoriu” au fost de 60 de zile.