PARLAMENTUL a dat UNDA VERDE REDUCERII CAS si AMNISTIEI FISCALE. Scaderea CAS, amanata cu o LUNA

Parlamentul a dat unda verde REDUCERII CAS cu 5% si a aprobat si extinderea AMNISTIEI FISCALE in urma votului care a avut loc marti la Camera Deputatilor.

UPDATE 17.07: In proiectul de lege care a fost adoptat de Camera Deputatilor a fost introdus de atre PSD un amendament care prevede ca legea se aplica in luna urmatoare publicarii in Monitorul Oficial. Astfel, aplicarea reducerii CAS va fi amanata o luna.

Eugen Nicolaescu, presedintele Comisiei de Buget de la Camera Deputatilor, a declarat ca reducerea CAS cu cinci puncte procentuale va fi aplicata din luna urmatoare celei in care va fi promulgata si va intra in vigoare legea.

“Nu mai exista nicio prevedere de termeni efectivi de intrare in vigoare a legii reducerii CAS. Amendamentul care a fost admis astazi in plenul Parlamentului se refera la faptul ca legea produce efecte cu veniturile aferente lunii ulterioare lunii in care legea intra in vigoare. Ni s-a explicat din partea Ministerului Finantelor ca s-a dorit un asemenea amendament sa nu se iveasca contradictii legislative sau probleme legislative de aplicat, pentru ca se asteapta ca aceasta lege sa fie contestata la Curtea Constitutionala si atunci nimeni nu poate sa prevada cand Curtea se va pronunta si cand legea va fi promulgata. In consecinta, atunci cand se va promulga legea, ea va fi aplicata din luna urmatoare lunii in care intra in vigoare”, a spus Nicolaescu.

Plenul Camerei Deputatilor a respins, marti, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu pentru proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator si a adoptat proiectul de lege in forma initiala, cu 307 voturi pentru, 5 abtineri si 7 voturi impotriva.

Toate grupurile parlamentare au anuntat ca sustin acest proiect. Fostul ministru de finante, deputatul PDL, Gheorghe Ialomitianu, a declarat, in cadrul dezbaterilor, ca reducerea CAS este o masura buna, dar a criticat actualul guvern pentru impozitele si taxele introduse.

“Mediul de afaceri are nevoie de reducerea presiunii fiscale. Pana acum, Guvernul Ponta a venit cu impozite si taxe. A sufocat mediul de afaceri cu peste 36 de impozite si taxe. Aceasta masura ar trebui sa aiba un efect pozitiv si pentru locurile de munca”, a precizat Ialomitianu.

CITESTE SI: Amnistia fiscala pentru mame a trecut de Senat. Banii returnati vor fi dati inapoi de statul roman 

Deputatul PNL Eugen Nicolaescu a mentionat ca liberalii vor vota pentru respingerea cererii de reexaminare trimisa de Traian Basescu si pentru pastrarea legii in forma in care a fost deja votata in Parlament.

Liderul deputatilor PSD Marian Neacsu a aratat ca reducerea CAS este “cea mai importanta masura de reducere fiscala din ultimii ani”.

Guvernul a aprobat, in luna iunie a acestui an, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin care se prevede diminuarea cotelor platite de angajatori pentru CAS in functie de conditiile de munca, respectiv reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.

Masura reducerii cu cinci puncte procentuale la angajator ar urma sa intre in vigoare incepand cu 1 octombrie.

Plenul Camerei Deputatilor a admis marti cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu si a adoptat proiectul de lege privind exonerarea de la plata unor sume pentru salariatii platiti din bani publici, cu 315 voturi pentru, 6 abtineri si un vot impotriva. 

Initial, legea se referea la profesorii din localitatile Lupeni, Petrosani si Vulcan, judetul Hunedoara, care ar fi trebuit sa restituie anumite sume, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte organisme de control a unor prejudicii. Parlamentul a modificat insa acest proiect si a extins amnistia fiscala la toti bugetarii.

CITESTE SI: IOANA PETRESCU le solicita deputatilor sa aprobe REDUCEREA CAS 

Presedintele Romaniei solicitase reexaminarea legii trimise la promulgare la data de 15 iulie 2014, iar in motivarea cererii de reexaminare precizase ca modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natura sa confere caracter individual legii, intrucat aceasta nu se aplica la un numar nedeterminat de cazuri concrete, in functie de incadrarea lor in ipoteza normei, ci intr-un singur caz, respectiv personalului incadrat in unitatile de invatamant din localitatile Lupeni, Petrosani, si Vulcan, judetul Hunedoara, se arata in raportul Comisiei pentru munca.

Sursa foto: adevarul.ro