PARLAMENTUL EUROPEAN a fost luat cu asalt de mai multe zeci de cetateni KURZI. UPDATE

Sediul Parlamentului European (PE) de la Bruxelles a fost luat cu asalt, marti, de mai multe zeci de cetateni de origine kurda care solicita o intrevedere cu presedintele PE Martin Schulz. Activitatea parlamentarilor europeni a fost suspendata temporar pana la lamurirea acestei situatii.

UPDATE 15.00: Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a intalnit cu o delegatie a celor peste o suta de kurzi care au patruns cu forta in sediul institutiei de la Bruxelles, dand asigurari ca PE sustine eforturile internationale pentru a opri gruparea Statul Islamic si promitand sa transmita mesajul lor la NATO, relateaza AFP. La finalul intrevederii cu Martin Schulz, protestatarii au parasit sediul PE intr-o atmosfera de calm in jurul pranzului, conform sursei citate.

“De dimineata a fost un protest al kurzilor in oras, care cereau solidaritate in lupta lor cu Statul Islamic. Erau nemultumiti de atitudinea Turciei in confluctul cu ISIS. Protestul este pasnic. Sunt incurajati cumva de eurodeputatii socialisti. Cer o interventie a comunitatii internationale in conflictul din orasul Kobani. Nu stiu cum se va termina, dar probabil ca se va desfasura pasnic in continuare protestul”, a declarat europarlamentarul Norica Nicolai, la postul Antena 3.

Potrivit ultimelor informatii, cei aproximativ de 100 de cetateni kurzi care se fortasera cordonul de securitate si se instalasera la etajul 1 al sediului Parlamentului European (PE) au avut o serie de intalniri cu lideri ai PE dar nu si cu Martin Schulz. 

Sursa foto: bbc.co.uk