Parlamentul a desemnat un nou Avocat al Poporului. Despre cine este vorba

Parlamentul urmează să desemneze miercuri un nou Avocat al Poporului după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat. Propunerile avansate de grupurile parlamentare fiind Renate Weber din partea PSD – ALDE şi Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.

Update 2: Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Fostul europarlamentar a fost propus de ALDE. Numirea lui Weber a fost aprobată cu 209 de voturi „pentru” în plenul reunit, în condițiile în care votul a fost secret, cu buletine. 

Renate Weber s-a născut la data de 3 august 1955 în orașul Botoșani. A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București. A fost președintele Centrului de Resurse Juridice, iar în decembrie 2004 a fost numită consilier prezidențial în prima echipă a președintelui Traian Băsescu. În 2005, demisionează invocând motive de sănătate. 
 
În septembrie 2007, Renate Weber s-a înscris în PNL. Renate Weber a ajuns de trei ori europarlamentar pe listele PNL, însa a fost exclusă din partid, în 2015, alături de Norica Nicolai, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European.
 
Luni, Victor Ciorbea a înaintat o adresă preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor prin care i-a informat că mandatul său de Avocat al Poporului a încetat. Avocatul Poporului este numit în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.

Update: Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au validat, miercuri, prin vot în unanimitate, cei trei candidaţi propuşi pentru funcţia de Avocat al Poporului, constatând că aceştia au îndeplinit condiţiile pentru a candida.

Știre inițială

Conform anunţului făcut luni de premierul Viorica Dăncilă, postul de Avocat al Poporului revine ALDE, iar ulterior formaţiunea a anunţat că o propune pe Renate Weber, care nu a mai intrat în Parlamentul European, pentru că partidul nu a atins pragul electoral.

USR l-a propus pe Peter Eckstein Kovacs, fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu. Avocatul Poporului este numit în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.

Pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri se află şi proiectul de declaraţie a Parlamentului, aprobat de Comisiile de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, referitor la susţinerea noului Guvern de la Chişinău şi angajamentul pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Sursa foto: realitatea