Partida BORUSSIA DORTMUND – AS MONACO, amanata dupa o serie de EXPLOZII! Politia a ARESTAT un SUSPECT

Intalnirea de marti seara dintre Borussia Dortmund si AS Monaco, din prima mansa a sferturilor de finala ale Ligii Campionilor, a fost amanata dupa ce o explozie a avut loc langa autocarul echipei germane.

UPDATE 4O persoana cu “legaturi islamiste” a fost retinuta, miercuri, in ancheta privind exploziile care au avut loc langa autocarul celor de la Borussia Dortmund, dupa cum au anuntat procurorii germani, citati de BBC. 

Conform procurorilor federali, toate cele trei dispozitive care au explodat langa autocarul celor de la Borussia Dortmund contineau benzi metalice.  “Doi suspecti cu legaturi islamiste au intrat in atentia noastra. Apartamentele lor au fost perchezitionate, iar unul dintre ei a fost retinut”, a spus procurorul Frauke Koehle.

Koelher a precizat ca trei scrisori cu acelasi font au fost descoperite in apropiere de locul exploziilor, iar acestea arata ca atacatorul are legaturi cu Statul Islamic. “Printre altele, au cerut retragerea avioanelor germane din Siria si, citez, inchiderea bazei aeriene de la Rammstein”, a mai adaugat procurorul.

UPDATE 3: Mai multe publicatii din Germania sustin ca atacul ce a avut loc marti seara asupra autocarului echipei Borussia Dortmund este legat de atentatul de anul trecut, de la Targul de Craciun de la Berlin.

Pe cai neoficiale, ziarul Bild, impreuna cu Suddeutscher Zeitung, NDR si WDR scriu ca sunt voci care sustin ca acest atac are legatura cu cel de anul trecut, de la targul de Craciun din Berlin, cand un camion a intrat in multime, conform The Local. Nu se stie insa care ar fi legatura dintre cele doua atacuri.

La baza acestei informatii sta o scrisoare ce a fost gasita in locul in care a avut loc atacul, conform publicatiilor citate. In ea se face referire la atacul de anul trecut de la Berlin si la faptul ca Germania este implicata in loviturile aeriene ce au loc in Siria, in zonele controlate de Statul Islamic.

In scrisoare se mai aminteste ca “Germania si alte tari cruciate sunt pe lista neagra a Statului Islamic” pana cand isi vor retrage sprijinul pentru alianta ce lupta impotriva jihadistilor. Pe cai oficiale, Politia a recunoscut ca a gasit o scrisoare la fata locului, dar momentan se verifica legatura dintre ea si atac.

UPDATE 2: Ofiterul de presa al Borussiei Dortmund, Sascha Fligge, a anuntat că Marc Bartra a suferit o operatie la brat. La fata locului a fost gasita o scrisoare prin care este revendicat atacul.

UPDATE: Marcel Raducanu a vorbit despre exploziile ce au avut loc marti seara in Dortmund si care au vizat autocarul celor de la Borussia. Fostul mare jucator roman care a evoluat la Steaua si Borussia, stabilit de ani buni la Dortmund, se declara in stare de soc.

“Sunt la un kilometru si jumatate de stadion. Suntem in stare de soc. Stau si ma intreb: ‘In ce lume traim?’ Nu am mai auzit pana acum de asa ceva. Toti din stadion sunt socati. Este bine ca s-a amanat meciul pentru maine”, a spus Raducanu la postul de televizune Digi Sport.

STIRE INITIALA

Autobuzul echipei germane de fotbal Dortmund a fost afectat marti seara de o explozie a trei “dispozitive explozive” cu putin timp inainte de meciul pentru Liga Campionilor cu Monaco, a declarat politia locala, citata de AFP.

Mai multe geamuri ale autocarului ar fi fost sparte in urma exploziei, produsa cu doar cateva minute inainte ca echipa sa ajunga la stadion. De asemenea, fundasul spaniol Marc Bartra a fost ranit in explozie si transportat de urgenta la spital, dar se afla in afara oricarui pericol. Dupa mai multe minute de consultari, politia si organizatorii au stabilit ca intalnirea sa fie amanata pentru miercuri, la ora 19:45.

Sursa foto: bild