Pasajul Muncii s-a scumpit cu 5 milioane de euro

Primaria Capitalei a organizat o noua licitatie pentru finalizarea lucrarilor la Pasajul Muncii. Lucrarea ar fi trebuit finalizata in 2011. Imediat dupa inceperea lucrarilor s-a constatat ca intreg planseul care acopera pasajul trebuie consolidat. Lucrarile la Pasajul Muncii au fost reluate luna trecuta. 

Delta Antrepriza de Constructii si Montaj este firma care va primi de la Primaria Capitalei 22 milioane lei (aproape 5 milioane euro) pentru finalizarea lucrarilor la Pasajul Muncii. Durata contractului este de sase luni.

Lucrarile de reabilitare a Pasajului Muncii trebuiau finalizate in decembrie 2011 cu un cost de aproximativ 40 de milioane de lei. Cu o luna inainte de termenul stabilit pentru finalizarea lucrarilor, primarul general Sorin Oprescu a suplimentat bugetul acordat Pasajului Muncii cu inca 40 de milioane de lei si a prelungit totodata si termenul de finalizare cu inca 12 luni.

Reabilitarea Pasajului Muncii a inceput in decembrie 2010. Timp de peste un an a fost refacuta structura de rezistenta a pasajului, hidroizolatia pasajului, iar la suprafata a fost amenajat un mic parc si o fantan arteziana. 

Potrivit proiectului tehnic, finisajele in Pasajul Muncii se refac prin placari cu piatra granit gri, montare de benzi fluorescente alb-rosu, in lungul soclurilor, pe ambele laturi ale pasajelor rutiere si pe capetele parapetilor rampelor, la gurile de acces. Lucrarea include si modernizarea retelei de iluminat si semnalizare in pasajul rutier.

sursa foto: dcnews.ro