PATRONII PETROLULUI Ploiesti, in AREST LA DOMICILIU

Tribunalul Prahova a dispus, marti, inlocuirea masurii arestarii preventive cu ARESTUL LA DOMICILIU si controlul judiciar fata de PATRONII FC PETROLUL Ploiesti, fratii Daniel si Nicolae Capra, fata de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, si de alti patru inculpati trimisi in judecata de DIICOT pentru evaziune fiscala.

Potrivit portalului instantelor de judecata, magistratii au dispus inlocuirea arestului preventiv cu masura ARESTULUI LA DOMICILIU pe o perioada de 30 de zile pentru actionarii clubului de fotbal, fratii Daniel si Nicolae Capra, pentru directorul general al FC Petrolul Ploiesti, Marius Bucuroiu, si pentru alte trei persoane arestate in acest dosar, respectiv Marius Gasca, Petre Daniel Gheorghe si Dragos Ioan Constantin.

De asemenea, in cazul unui alt inculpat — Daniel Stoica, Tribunalul Prahova a dispus inlocuirea arestului preventiv cu masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

Citeste si: DANIEL si NICOLAE CAPRA, actionarii PETROLULUI PLOIESTI, au fost trimisi in judecata pentru EVAZIUNE

Decizia instantei poate fi contestata in termen de 48 de ore de la comunicare.

Procurorii DIICOT Ploiesti au trimis in judecata, in luna decembrie a anului trecut, 16 persoane, printre care principalii actionari ai clubului FC Petrolul Ploiesti, intr-un dosar de evaziune fiscala in care SC FC Petrolul si alte 13 societati comerciale figureaza ca parti responsabile civilmente.

Anchetatorii au efectuat la data de 25 noiembrie 2014 un numar de 25 de perchezitii domiciliare pe raza a sase judete si a municipiului Bucuresti, in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unei grupari infractionale organizate formate din 19 persoane, specializate in infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.

Perchezitiile au vizat inclusiv FC Petrolul Ploiesti si locuintele actionarilor Daniel si Nicolae Capra, anchetatorii ridicand, printre altele, mai multe documente.

Citeste si: Actionarii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti RAMAN in AREST

Potrivit DIICOT, in cauza exista suspiciunea ca o parte dintre membrii gruparii, in calitate de administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiesti, au initiat in anul 2012 o grupare infractionala organizata la care au aderat si ceilalti membri, in vederea crearii unor lanturi infractionale care sa favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv in scopul preluarii si finantarii SC Fotbal Club Petrolul SA Ploiesti. Astfel, au fost efectuate operatiuni nereale prin emiterea de documente si facturi fictive, in scopul deducerii TVA si diminuarii bazei de impozitare (impozit pe profit).

De asemenea, in scopul crearii unor relatii comerciale inexistente intre firmele implicate in activitatea infractionala, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii si livrari de marfuri, sumele astfel obtinute fiind insusite de catre membrii gruparii, in scopul preluarii si finantarii clubului, prin creditari succesive.

La sediul DIICOT Ploiesti au fost audiate la acel moment zeci de persoane, sapte dintre acestea fiind ulterior arestate preventiv.