Patru curse AERIENE operate pe aeroportul “AVRAM IANCU” din CLUJ au intarzieri din cauza CETII

Patru curse aeriene interne si externe operate, marti dimineata, pe Aeroportul International “Avram Iancu” din Cluj au intarzieri din cauza cetii, conducerea institutiei estimand sa vizibilitatea se va imbunatati in urmatoarele ore.

Potrivit site-ului aeroportului clujean, au intarzieri cursele Tarom de la Bucuresti care trebuiau sa aterizeze la Cluj-Napoca la ora 8.40, respectiv 9.10, precum si cursele Tarom care trebuiau sa decoleze spre Viena, la ora 9.05, si spre Bucuresti, la 9.35.

CITESTE SI: ANM: Ceata in 12 judete si pe Autostrada Bucuresti-Ploiesti 

“Aceste zboruri sunt intarziate din cauza cetii, vizibilitatea fiind foarte redusa. Speram intr-o imbunatatire a situatiei in jurul orei 10.00”, a declarat, marti, directorul operational al aeroportului clujean, Iuliu Pop.

CITESTE SI: TAROM va suplimenta in sezonul de iarna 2014-2015 zborurile catre patru destinatii. Afla care sunt acestea 

Urmatoarele curse operate pe Aeroportul International “Avram Iancu” din Cluj sunt cele care ar trebui sa ajunga la Charleroi (Belgia), la ora 11.25, si cea care ar trebui sa decoleze la ora 12.00 spre Eindhoven (Olanda), ambele apartinand companiei WizzAir.

Sursa foto: stirileprotv.ro