PC si PLR ar putea incheia un acord parlamentar, urmand a avea grupuri comune in Parlament – surse

Comisia de Cod Electoral a decis ca presedintii Consiliilor Judetene sa fie alesi prin vot indirect

PC si PLR condus de Tariceanu au discutii pentru incheierea, in perioada urmatoare, a unui acord parlamentar, intentionandu-se formarea de grupuri comune in Parlament in scopul promovarii initiativelor si valorilor de centru-dreapta, au precizat, luni, pentru Mediafax surse din PC.

Potrivit surselor citate, acest acord parlamentar ar putea fi incheiat inaintea alegerilor prezidentiale din noiembrie.

Prin aceasta strategie, PC urmareste sa-si intareasca in Parlament grupurile parlamentare, aproape dubland numarul lor cu parlamentarii din partidul lui Calin Popescu Tariceanu, ceea ce i-ar da posibilitatea de a avea un cuvant mai greu de spus in Parlament. Conservatorii ar mai obtine, prin aceasta miscare, avantajul de a se identifica cu valorile de centru-dreapta, intentionand sa ocupe culoarul ideologic revendicat in prezent de PDL si PNL.

Partidul Liberal Reformator ar avea, la randul sau, beneficiul de a face parte dintr-un grup parlamentar, dar si posibilitatea de a-si sustine initiativele. Din punct de vedere strategic, desi este cunoscuta apropierea lui Calin Popescu Tariceanu de Victor Ponta, parlamentarii din PLR nu ar putea sa se afilieze grupurilor PSD, deoarece acesta are grupuri ”bine inchegate”, iar social-democratii sustin valorile socialiste, au mai precizat sursele mentionate.

In prezent, PC are grupul parlamentar de la Senat format din 9 senatori, iar la Camera Deputatilor din 15 deputati, in timp ce partidul lui Tariceanu are in jur de 30 de parlamentari, majoritatea plecati de la PNL.

PLR a avut, la inceputul lunii august, Congresul de constituire, unde Calin Popescu Tariceanu a fost ales presedinte al partidului, dar si candidat la Presedintie.