PDL reclama Codul insolventei la Comisia Europeana

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ca partidul pe care il conduce va trimite o scrisoare vicepresedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, cu privire la Codul insolventei, afirmand ca unele din acest cod  urmaresc “subjugarea presei”.

In opinia lui Blaga, Codul insolventei ar fi trebuit sa fie prezentat ca proiect de lege in Parlament, afirmand ca sunt multe lucruri de lamurit “fata de intrarea in insolventa pe spatele unora, lasand in spate destule companii care nu se mai descurca”.

“Din pacate, sunt articole tintite acolo, iar unele dintre ele urmaresc pur si simplu subjugarea presei: cei care nu sunt cu noi trebuie sa taca. Dar nu vom lasa lucrurile asa, chiar am discutat cu domnul Predoiu si vom adresa in acest sens o scrisoare doamnei Reding pe tema Codului insolventei, pe tema calusului pus presei”, a adaugat Blaga.

Codul insolventei a fost publicat deja in Monitorul Oficial si va afecta mai multe radiouri si televiziuni, printre care si Realitatea TV.