Pelerinaj la Manastirea DERVENT de sarbatoarea Izvorului Tamaduirii

Sute de credinciosi au venit vineri, la MANASTIREA DERVENT din judetul Constanta, pentru a participa la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii. Pelerinii s-au adunat aici, in a doua mare sarbatoare dupa Pasti, cu convingerea se vor vindeca de boli daca vor bea apa din izvorul despre care se spune ca a aparut dupa ce Sfantul Andrei a lovit cu toiagul intr-o piatra.

O parte veniti inca de joi, credinciosii s-au inchinat si la Sfintele Cruci din piatra de la MANASTIREA DERVENT. Traditia spune ca pietrele de aici au crescut din pamant. Cu putin inainte de miezul noptii, credinciosii au pornit spre izvorul aflat langa Manastirea Dervent, unde au participat la Sfantul Maslu. 

Pelerinii spun ca izvorul de la MANASTIREA DERVENT este facator de minuni: vindeca orice boala, iar credinciosii trebuie sa isi umple sticlele cu apa de aici. Izvorul Tamaduirii este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului si se sarbatoreste in vinerea din Saptamana Luminata. 

Afla aici povestea icoanei facatoare de minuni de la Bixad

Inceputurile schitului MANASTIREA DERVENT se pierd in negura vremii. Site-ul manastirii scrie ca cea mai veche vatra monahala de pe teritoriul tarii noastre este consemnata in partea de sud a Scythiei Minor, intre Tomis si Durostorum, localizare care corespunde cu pozitia Derventului, dar primele informatii istorice sigure despre infiintarea unei sihastrii in apropierea acestei vechi cetati dateaza abia din secolul al IX-lea. Puternica sihastrie intemeiata aici de calugari autohtoni, sub influenta vechilor asezari monahale din partea locului, era dependenta de eparhia Tomisului si Durostorumului si avea legaturi duhovnicesti atat cu sihastria rupestra de la Basarabi si manastirea de la gurile Dunarii, cat si cu Manastirea Studion din Constantinopol si cu alte asezari monahale din Athos si Balcani. 

Sihastria de la MANASTIREA DERVENT va fi distrusa de catre pecenegi in anul 1036, o data cu cetatea de aici, insa inalta viata duhovniceasca din aceasta manastire a dus la formarea unei traditii isihaste, determinand aparitia in aceasta regiune a numeroase asezari pustnicesti in decursul secolelor XIII-XVII. Chiar daca in timpul navalirii populatiilor migratoare aceste mici sihastrii erau distruse, iar in timpul stapanirii otomane intampinau mari greutati, ele se reconstruiau si se repopulau curand dupa trecerea primejdiei prin ravna si jertfelnicia credinciosilor din imprejurimi si a calugarilor. In acest fel, traditia monahala si flacara credintei stramosesti s-au pastrat intotdeauna vii pe aceste locuri. 

Informatiile orale, transmise din generatie in generatie, consemneaza existenta in decursul veacurilor a unui numar de patru schituri in aceasta zona. Primul se afla intre satele Galita si Bugeac si se considera ca de la acest schit provine piatra de pe Sfanta Masa de la actuala biserica din Bugeac. Al doilea schit era situat la 10 km, in apropierea satului Garvan, unde a ramas o fantana care se numeste “Fantana Manastirii”. Al treilea se afla pe malul Dunarii, la 12 km de Dervent, aproape de satul Strunga (Oltina). 

Al patrulea schit – MANASTIREA DERVENT (Crucea de Leac), numit astfel dupa fosta lavra din epoca bizantina, este asezat pe locul unui cimitir paleocrestin mult mai vechi decat manastirea distrusa in secolul al XI-lea, asa cum o demonstreaza numeroasele oseminte omenesti si obiecte de cult crestine descoperite in timpul sapaturilor efectuate pentru turnarea temeliei actualei biserici.

Mondo News iti recomanda si: Cele mai frumoase sate din Romania: RIMETEA, un loc unic in lume, cu case albe, ferestre verzi si o istorie impresionanta

Incepand cu secolul al XIX-lea, pe locurile vechilor asezari sihastresti se construiesc o serie de manastiri, cu precadere in nordul Dobrogei – la Taita, Cocos si Celic Dere. in acest context, Episcopia Constantei, sesizata de numerosi crestini despre tamaduirile care aveau loc la Sfanta Cruce de la Dervent, a hotarat infiintarea aici a unei manastiri, reinnodand astfel firul traditiei monahale intr-un loc binecuvantat de Dumnezeu si sfintit prin sangele martirilor, prin rugaciunile multor generatii de calugari si prin lacrimile varsate de crestini de-a lungul vremurilor pe bratele Sfintei Cruci de aici.

Primul act oficial in acest sens este ordinul numarul 2052 din 24 februarie 1923 prin care P. S. Episcop Ilarie Teodorescu al Constantei solicita monahiei Eufenia Alexandrescu de la Manastirea Dintr-un lemn (Valcea) sa infiinteze la Dervent o manastire de maici, caci locul devenise deja un important punct de pelerinaj. S-a construit pentru inceput un mic asezamant – terminat in 1924, urmand ca prin grija maicii stabilite aici, care obtinuse aprobarea forului superior si isi pusese toata averea la dispozitie, sa se ridice o manastire.

Incepand de acum, ziarul local “Dobrogea Juna” va consemna cu regularitate toate evenimentele importante legate de Dervent. Aflam astfel ca in acelasi an – 1924 – un incendiu izbucnit din cauza neglijentei cantonierului Pancu Gheorghe a distrus incinta care adapostea Sfanta Cruce. Aceasta nu i-a impiedicat insa pe crestini sa vina in numar mare in noaptea de Izvorul Tamaduiri, cand se zice ca aceasta Cruce are cea mai mare putere de tamaduire. Asocierea intre sarbatoarea din vinerea Saptamanii Luminate si Sfanta Cruce de la Dervent se explica prin faptul ca la o distanta de aproximativ 200 m de aceasta exista un izvor tamaduitor, pe care traditia il pune tot in legatura cu Sf. Apostol Andrei.

Un martor al anului 1924 – P. Dimitriu din Lipnita – povesteste cum, prin grija oamenilor din toate partile tarii, locul a fost in scurt timp curatat de grinzile arse si de caramizile cazute, singurul lucru care mai amintea de tristul incident fiind lipsa acoperisului care fusese complet distrus de flacari. Cu toate conditiile neprielnice, crestinii vor continua sa vina si chiar sa ramana nopti intregi langa binefacatoarea Cruce, atat de renumita inca din acea vreme in intreaga tara.

Induiosata de situatia oamenilor bolnavi care veneau aici, doamna Olimpia Andreevici – sotia unui mosier din Coslugea – va dona suma necesara repararii casei distruse, astfel incat in august 1925 aceasta era complet renovata. Desi lucrata rudimentar – din chirpici si scandura – ea va servi ca paraclis cu icoane, cruci, candele si sfesnice, iar intr-una din incaperi locuia o calugarita care citea celor bolnavi din Psaltire.

Intentia Prea Sfintitului Ilarie Teodorescu de a ridica o manastire la Dervent nu s-a implinit in timpul pastoririi sale, probabil si fiindca aceasta a fost foarte scurta (1923-1925), dar a fost urmata de preocupari asemanatoare ale noului chiriarh. Astfel, curand dupa instalarea pe scaunul episcopal, P.S. Gherontie Nicolau savarseste la Dervent slujba de Izvorul Tamaduirii din anul 1928, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi si cu participarea a unui mare numar de crestini. in “Hrisovul pus la temelia Sfantului Locas ce se ridica la Dervent”, P. S. Gherontie consemneaza despre acest eveniment urmatoarele:

“Noi, auzind de “sborul” de la Dervent, care se serbeaza in fiecare an de Izvorul tamaduirii (Vinerea saptamanii luminate), ne-am dus cu Arhimandriti, preoti si diaconi, de am savarsit Noi personal slujbele, in asistenta Prefectului Melidon si a autoritatilor din acele parti. Sute de carute si multa lume acoperea o poiana in jurul a doua cruci de piatra. Dupa slujba, la care s-a savarsit si o minune in fata Noastra, cand un om orb din cauza razboiului si-a recapatat vederea, am aflat in scurt ca Crucile sunt facatoare de minuni; Ca bolnavii si chiar nebunii care vin aici zilnic in numar foarte mare, daca se inchina si dorm cate o saptamana langa cruci, pleaca sanatosi; ca sunt aduse aici chiar vitele bolnave si legate de Sfintele Cruci, iar dupa 3-4 zile pleaca sanatoase.”

Minunea care a avut loc atunci – amintita in documentul de mai sus de P. S. Gherontie – este relatata pe larg intr-o brosura intitulata “Crucea facatoare de minuni de la Manastirea Dervent“, aparuta la numai doi ani dupa evenimentul respectiv:

“In anul 1928, in ziua de Izvorul Tamaduirii din Saptamana Pastilor, P. S. Episcop Gherontie a venit la Sfanta Cruce de a savarsit sfanta slujba. in acelasi timp, un om, anume Gheorghe Chiroiu, din comuna Cochirleni, jud. Constanta, orb din tinerete, venise si el la Sfanta Cruce pentru a-si capata vederea. A cautat el prin toate mijloacele sa se atinga de Sfanta Cruce insa, din cauza numarului prea mare al credinciosilor, n-a fost cu putinta sa razbeasca. Se innoptase. S-a culcat chiar pe locul unde se savarsise sfintirea apei de P. S. Episcop, in dreptul Sfintei Cruci, afara din paraclis. isi face mai tarziu cruce si matanie, saruta pamantul si roaga pe sfantul deasupra caruia a crescut Sfanta Cruce minunata sa-i dea vedere. si iata minunea. in vis i se arata un calugar tinand o cruce in mana si-i zice: ” Nu te mai intrista. Vino dupa mine de saruta Sfanta Cruce si ti se vor deschide ochii “. si asa a facut.

Dimineata, cand se desteapta si vede toate lucrurile in juru-i, a inceput sa planga si sa strige de bucurie cum ca Dumnezeu, prin Sfanta Cruce, i-a deschis ochii. Toata lumea se adunase langa el si se minuna de cele vazute, intocmai ca de orbul din Evanghelie. Cativa insi l-au luat cu vorba ca sa nu-si piarda cumpatul de bucurie. Sosind P.S. Gherontie si incunostintandu-se de ceea ce se facuse, cheama pe fostul orb, il saruta pe frunte si-i daruieste toti banii adunati la praznic in ziua aceea”.

Atentia deosebita de care s-a bucurat Derventul din partea Prea Sfintitului Gherontie este dovedita si de numeroasele interventii facute pe langa forurile competente – respectiv Ministerul Domeniilor – pentru a se obtine terenul necesar construirii unei manastiri la Crucile facatoare de minuni, dupa cum consemneaza revista eparhiala a Constantei.

Nu se stie daca aceste interventii au avut sau nu succes, cert este insa faptul ca in 1931 schitul Dervent a primit bogate donatii de la doamna Paraschiva Gheorghiu din comuna Ostrov, judetul Durostor, careia P. S. Episcop Gherontie i-a adus personal multumiri. Aceasta crestina a cumparat pe numele Episcopiei pamantul din jurul Sfintelor Cruci – aproximativ 12.000 mp – pentru a pune capat conflictelor iscate intre bolnavii care veneau aici si proprietarul terenului. De asemenea, a donat material lemnos, fierarie si tabla de la Cooperativa din Ostrov, unde avea bani depusi, cu care s-a ridicat o casa de locuit, compusa dintr-o sala mare cu prispa in fata, iar in spate un adapost pentru vite. Cu timpul s-au mai cladit: o mica magazie, un beci si un grajd, iar adapostul pentru vite a fost transformat in doua camere de locuit. Schitul de la Dervent.jpg

Schitul va primi si o donatie de 2 ha teren arabil din partea doamnei Olimpia Andreevici. Sotul acesteia, domnul Locotenent Colonel E. Andreevici, era un mosier si industrias din satul Coslugea, care, demisionand din armata, a intrat in Partidul National Liberal, unde datorita temperamentului sau avea prieteni chiar printre adversarii politici, iar in anul 1933 a fost ales senator de Durostor. Prin deosebita contributie pe care si-au adus-o la ridicarea Sfantului Lacas, Paraschiva Gheorghiu si familia Andreevici sunt considerati drept marii ctitori ai Manastirii Dervent.

Cu toate ca in presa vremii se preconiza ridicarea unei manastiri de maici la Dervent, asa cum de altfel se hotarase inca din 1923, intr-un document semnat de P. S. Episcop Gherontie se arata ca, procedand la organizarea manastirii, a instituit doi calugari: un preot si un cantaret pentru a face slujbe bolnavilor. sirul preotilor si al monahilor care s-au succedat la Dervent dupa anul 1929 poate fi reconstituit pe baza unui istoric al manastirii intocmit de Ciupitu N. Teodor.

In octombrie 1931, ieromonahii Anastasie Negara si Ghenadie Pavel sunt randuiti a sluji la Dervent, primind blagoslovenia de a deservi si satul Galita. In acelasi an, la 3 noiembrie, ieromonahul Anastasie Negara este ridicat la treapta de protosinghel si numit “superior” al Schitului Dervent, avandu-i ca ajutoare pe ieromonahul Ghenadie Pavel si fratele Stefan Stefan. Primind de la P. S. Episcop Gherontie greaua misiune de a organiza aici un schit in toata puterea cuvantului, acest monah cuvios si foarte binevoitor se ingrijea cu toata sarguinta si de bolnavii care veneau la Sfanta Cruce: ii ducea in interiorul paraclisului pentru a se inchina Sfintei Cruci, le citea cateva rugaciuni si-i ungea cu untdelemn din candela vesnic aprinsa, dupa care ii lasa langa Cruce cateva zile si nopti, caci, dormind acolo, majoritatea se tamaduiau. 

Cele cateva chilii terminate serveau momentan ca adapost bolnavilor si credinciosilor, dar P. S. Episcop Gherontie era hotarat sa intemeieze la Dervent o manastire de calugari, caci, asa cum insusi marturisea, ” cu o manastire ridicata pe acele meleaguri, avand ca vietuitori oameni de nadejde, Cadrilaterul si-ar fi schimbat fata din punct de vedere religios, social si patriotic”. Situata in judetul Durostor, care impreuna cu Caliacra forma Cadrilaterul – teritoriu mult disputat intre romani si bulgari – o astfel de manastire ar fi insemnat o dubla marturisire – ortodoxa si romaneasca – in favoarea populatiei majoritare.

In iunie 1932 a venit la schit si ieromonahul Nicanor Racu de la Balaciu, pentru deservirea satului Galita, iar in luna noiembrie a aceluiasi an, Anastasie Negara a plecat de la schit fara urma, intorcandu-se peste scurt timp pentru a preda intregul inventar si apoi retragandu-se la Manastirea Balaciu.

Au urmat ca “preoti deservanti”, cum ii numea Sfanta Episcopie, ieromonahii Calistrat Proca si Iuvenalie Mamaliga, iar in 1934 este atestata prezenta ieromonahului Natanail Iliescu. in luna martie a aceluiasi an presa locala mentioneaza un violent incendiu, izbucnit din cauza neglijentei unui calugar, care a dus la transformarea paraclisului intr-un morman de chirpici si la carbonizarea carjelor si a altor obiecte lasate drept marturie de bolnavii vindecati aici in chip minunat.

P. S. Episcop Gherontie, care a constatat personal pagubele produse de incendiu, va consemna evenimentul in Hrisovul pus la temelia Sf. Locas ce se va ridica la Dervent, mentionand totodata si minunea intamplata cu acel prilej: “Desi a ars tot ce era in salita cu Sfanta Cruce, intre care si o multime de carje lasate de bolnavii care au plecat tamaduiti, focul nu s-a atins de nici o icoana, sfesnic sau candela, lucru constatat de Noi imediat dupa ardere. Dupa Noi, aceasta este o minune”.

Dupa acest tragic eveniment este consemnata si stabilirea donatoarei Paraschiva Gheorghiu la schit, a carei dorinta pentru ridicarea unui sfant lacas la Dervent venea in intampinarea celei a Prea Sfintitului Episcop Gherontie. De altfel, in conditiile unei afluente considerabile a credinciosilor in acest loc de reculegere si tamaduire, se impunea in mod firesc ridicarea unei biserici.