PENSIILE celor care s-au pensionat in 2013 vor fi RECALCULATE

Curtea Constitutionala (CC) a decis RECALCULAREA tuturor PENSIILOR ce le revin persoanelor care s-au pensionat in perioada ianuarie-noiembrie 2013, dupa ce a stabilit ca legiuitorul a aplicat in mod eronat o decizie anterioara a curtii.

Judecatori din cadrul Curtii Consitutionale au precizat ca in noiembrie 2013 a existat o decizie a CC care a stabilit ca dreptul pensionarilor la indexare se acorda de la 1 ianuarie 2013, potrivit Mediafax. Pe de alta parte, legiuitorul a stabilit sa aplice aceasta masura din momentul in care judecatorii constitutionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, si nu din ianuarie 2013, asa cum dispusese Curtea Constitutionala.

In acest context, drepturile banesti vor trebui RECALCULATE si transmise persoanelor care s-au pensionat intre 1 ianuarie 2013 si 7 noiembrie 2013, momentul in care s-a publicat decizia in Monitorul Oficial.

Citeste si: Cumulul pensiei cu salariul va fi permis si in cazul angajatilor din sistemul public, a decis Camera Deputatilor

Astfel, judecatorii CC au decis ca articolul IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului numarul 1/2013, conform caruia “drepturile de pensie, rezultate in urma aplicarii indicilor de corectie prevazuti la alineatul (1), se cuvin incepand cu data de 7 noiembrie 2013” este neconstitutional.

Practic, Curtea Constitutionala a stabilit ca exista o greseala in aplicarea deciziei sale din 29 octombrie 2013, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care Curtea a constatat ca persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 beneficiaza de aplicarea indicelui de corectie reglementat de articolul 170 din Legea numarul 263/2010 incepand cu data de 1 ianuarie 2013.

Citeste si: PENSIILE vor fi MAJORATE de la 1 ianuarie 2015 cu CINCI PROCENTE, potrivit Rovanei Plumb

Curtea arata atunci ca articolul 170 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice trebuia sa intre in vigoare mai tarziu decat restul prevederilor din lege, respectiv la 1 ianuarie 2012. Termenul a fost prorogat pentru 1 ianuarie 2013, motiv pentru care, pana la acea data, indicele de corectie reglementat de textul de lege nu a putut fi aplicat pensiilor obtinute la 1 ianuarie 2011, cand restul legii a intrat in vigoare.

Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, “pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (…) se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea data”.

Curtea preciza ca Legea pensiilor prevede posibilitatea caselor de pensii ca, “din oficiu, prin decizie de revizuire, sa procedeze la modificarea pensiilor stabilite in situatia in care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente intre sumele stabilite si/sau platite si cele legal cuvenite”.

“Prin urmare, tot ca efect al legii, casele de pensii ar fi trebuit ca, incepand cu data de 1 ianuarie 2013 sa procedeze la aplicarea indicelui de corectie pensiilor obtinute dupa intrarea in vigoare a legii 263/2010, cu aplicarea indicelui de corectie reglementat de articolul 170”, potrivit CC.

Ordonanta de urgenta nr 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevedea stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, fata de 732,8 lei pana atunci.

Totodata, cei care luau pensie incepand din ianuarie 2011 urmau sa beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corectie la punctajul mediu anual.

Potrivit articolului III, alineatul 1, “in anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual (…) este 1,06”.

“Indicele de corectie prevazut la alin. (1) se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011. In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”, se arata in alineatele 2 si 3 din acelasi articol.