Pericol de INUNDATII in 9 judete, Armata este pregatita sa intervina. PONTA: Toate institutiile sa ramana in ALERTA!

UPDATE, ora 19.28: Gabriel Oprea: “Domnilor prefecti, acordati o atentie sporita informarii populatiei. Luati legatura cu primarii care sa transmita informatiiclare in fiecare sat”, le-a transmis vicepremierul prefectiilor responsabili cu zonele afectate de INUNDATII.

UPDATE, ora 19.25: Liviu Dragnea nu stie la ce sa se astepte cu privire la INUNDATII: “Pot aparea viituri, abia dimineata vom stii unde vor aparea acestea. Sa speram ca nicaieri nu se va depasi cota de pericol”, a spus Dragnea in cadrul aceluiasi Comandament.

UPDATE, ora 19.19: Premierul Victor Ponta este multumit de activitatea responsabililor statului cu privire la INUNDATIILE DIN ROMANIA.

“Am facut o scurta analiza impreuna cu vicepremierii, cu sefii institutiilor la nivel central. Si ieri si astazi, toti reprezentantii din teritoriu, prefecti, reprezentanti ISU, pompieri, jandarmi s-au implicat si actiunile au fost foarte bine coordonate.

In perioada imediat urmatoare in functie de predictii, vreau ca toate institutiile sa ramana in alerta, sa existe coordonare ca si pana acum.

E nevoie de implicarea tuturor, ma bucur ca s-a inteles asta. Si oamenii au pus umarul si asa e normal, nu numai institutiile statului. Oamenii trebuie sa ne ajute”, a declarat PONTA in cadrul Comandamentului de Urgenta.

Comandamentul pentru Situatii de Urgenta se va reuni joi, de la ora 19.00, la Palatul Victoria, videoconferinta in care se va discuta cu prefectii situatia actualizata a localitatilor afectate de inundatii, precum si a masurilor care urmeaza a fi aplicate in perioada urmatoare.

La Comandamentul de Urgenta vor participa vicepremierul Liviu Dragnea, cel care in general coordoneaza aceste sedinte pentru situatii de urgenta, reprezentanti ai Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM) si ai Administratiei de Hidrologie, care vor prezenta noi date cu privire la cum va evolua vremea in orele urmatoare. Ramane de vazut cine va participa din randul ministrilor.  

De precizat ca meteorologii au extins ca durata, in urma cu putin timp, Codul Galben pana vineri seara, la ora 20.00. 

ARMATA, PREGATITA SA INTERVINA CU 2.000 DE SOLDATI

De precizat ca noua judete sunt in pericol de INUNDATII, iar armata este pregatita sa intervina cu 2.000 de soldati. Astfel, Ministerul Apararii este pregatit sa intervina cu peste 2.000 de militari si aproximativ 300 de mijloace tehnice in judetele aflate sub avertizare de precipitatii abundente sau inundatii.

“Ministerul Apararii Nationale are pregatite fortele si mijloacele necesare pentru a raspunde solicitarilor venite din partea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, cu prioritate deosebita pentru actiunile destinate salvarii si evacuarii populatiei din zonele inundate. in judetele aflate sub incidenta atentionarilor sau avertizarilor de precipitatii abundente sau inundatii, MApN poate interveni cu peste 2.000 de militari si aproximativ 300 de mijloace tehnice”, mentioneaza sursa citata.

Cod galben de INUNDATII. AFLA ZONELE VIZATE

Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor a emis o avertizare hidrologica pentru fenomene imediate pe raurile din bazinul hidrografic Lotru, unde pana la ora 19.00, sunt asteptate scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie cu posibile efecte de inundatii locale.

INHGA precizeaza ca, in urma precipitatiilor importante cantitativ si cu caracter torential inregistrate in ultimele ore si a precipitatiilor prognozate pe baza datelor radar, in intervalul 12.30 – 19.00 se vor produce cresteri rapide de niveluri si debite cu depasiri ale cotelor de aparare pe raurile din bazinul hidrografic Lotru si scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie cu posibile efecte de inundatii locale in judetul Valcea.

INHGA a emis cod portocaliu pe Lotru aval de acumularea Bradisor si pe versanti torenti, paraie, in judetul Valcea, si cod galben amonte de acumularea Bradisor si pe afluentii Lotrului, tot in Valcea.