Personalitatile anului 2013: Papa Francisc, Printul George sau Edward Snowden sunt personajele care au marcat anul 2013

Papa Francisc, Printul George, Edward Snowden sau Camila Vallejo se numara printre cele 10 personalitati ale anului 2013, desemnate de agentia France Presse. Cei inclusi in clasamentul personalitatilor anului 2013 fie au tinut prima pagina a ziarelor, fie sunt reprezentative pentru o anumita lupta, evolutie notabila sau fenomen de societate.

EDWARD SNOWDEN

Toti ascultati, toti spionati, de la cel mai anonim dintre utilizatorii de internet la telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

Edward Snowden, in varsta de 30 de ani, a dezvaluit programul american de supraveghere mondiala a comunicatiilor si a declansat o dezbatere planetara privind protectia vietii private. Catalogat drept tradator de Washington si refugiat in Rusia, Snowden este insa considerat de multi cel care “a dat alerta”, un eroic aparator al libertatilor.

HASSAN ROHANI

Sufocat de sanctiuni economice, Iranul se deschide din nou catre lume si reia relatiile cu “Marele Satan” american prin concesiile facute pe tema programului nuclear.

Aceasta miscare, ce poate duce la o redistribuire a influentelor in Orientul Mijlociu, este intruchipata de clericul moderat in varsta de 65 de ani, pragmatic si experimentat, ales in iunie la presedintia Iranului.

MALALA YOUSAFZAI

Tinta unor ucigasi in timp ce se intoarcea de la scoala intr-un autobuz scolar, Malala Yousafzai a devenit simbolul luptei pentru educatia fetelor in Pakistan, tara sa natala, si in Afganistan.

Ea milita de mai multi ani pentru aceasta cauza si tinea un blog pe site-ul BBC. Salvata de la moarte de chirurgii britanici, ea a impresionat intreaga lume, la doar 16 ani, prin determinarea, maturitatea si claritatea gandirii sale.

Ea isi foloseste neasteptata notorietate pentru a aduce in atentie cauza fetelor din Pakistan si Afganistan.

PAPA FRANCISC

Cand a aparut la balconul bazilicii Sfantul Petru, la 13 martie, a fost o surpriza enorma, dar si un soc. Un papa argentinian, Jorge Bergoglio, fusese ales. Un papa foarte diferit de predecesorii sai.

Mai apropiat, mai accesibil, dar si un comunicator mai abil, el pare dispus sa abordeze problemele dificile pe care predecesorii sai au preferat sa le evite si in masura sa refaca imaginea Bisericii in randul catolicilor si nu numai.

EVAN SPIEGEL

Este “steaua in ascensiune” a retelelor de socializare. in momentul in care Twitter isi facea o intrare senzationala la Bursa, tanarul american in varsta de 23 de ani si-a permis sa refuze cele trei miliarde de dolari oferite de Facebook in schimbul achizitionarii Snapchat, sistemul sau ce permite schimbul de fotografii si imagini video, care se autodistrug dupa cateva secunde.

Conceptul, al carui co-inventator este, face furori in randul tinerilor la sfarsitul acestui an.

BEN AINSLIE

Angajata in Cupa Americii, Team Oracle USA a trecut in cateva zile de la chinurile unei infrangeri anuntate la o incredibila victorie. Aceasta reusita, una dintre cele mai frumoase ale anului sportiv, i se datoreaza britanicului Ben Ainslie, cvadruplu campion olimpic chemat in ajutor in plina competitie pentru a reface tactica echipei.

Dupa opt victorii, americanii pastreaza cupa in detrimentul neozeelandezilor si se pot lauda cu o rastunare de situatie fara precedent.

ADELE EXARCHOPOULOS

Ea a provocat emotii puternice la Festivalul de la Cannes pentru rolul din “La Vie d’Adele”, pelicula regizata de Abdelatif Kechiche.

Tanara actrita franceza in varsta de 20 de ani joaca rolul unei liceene care se indragosteste cu pasiune de o alta femeie.

Dar nimeni nu vede filmul drept unul despre homosexualitate, intr-un moment in care atat in Europa, cat si in America, cuplurile gay obtin dreptul de a se casatori. Semn al timpurilor, “Adèle” nu este o opera militanta, ci doar o poveste de dragoste filmata natural.

CAMILA VALLEJO

Este una dintre noile fete, foarte fotogenice, a miscarilor de contestare multiforme care agita in prezent mai multe tari din America Latina.

Inspiratoare a protestelor studentesti care au avut loc in Chile in 2011, comunista, ea a fost aleasa recent, la 25 de ani, deputata in Parlamentul unei tari a carei clasa politica este din ce in ce mai dominata de femei.

Socialista Michele Bachelet a recastigat presedintia in fata conservatoarei Evelyn Matthei intr-o regiune in care alte femei detin primele roluri in politica, precum argentiniana Cristina Kirchner si braziliana Dilma Rousseff.

PRINTUL GEORGE

Popularitatea exceptionala a familiei regale in Marea Britanie este reprezentata anul acesta de bebelusul regal, prinul George, si de parcursul impecabil al parintilor sai, printul William, si sotia sa, Kate.

George este cel de-al treilea in ordinea succesiunii la tron, dupa tatal sau si bunicul sau, Charles, care, la 65 de ani, inca isi asteapta momentul de glorie.
Dupa modelul Windsor-ilor, alte familii regale europene, precum cea din Belgia sau din Olanda, au reusit sa-si reinnoiasca imaginea.

JAMES FOLEY SI JURNALISTII RETINUTI IN SIRIA

Implacabil, in 2013, vocile independente care sa depuna marturie despre razboiul din interiorul Siriei, au fost reduse la tacere.

Rebelii care au legaturi cu al-Qaida si-au consolidat controlul asupra unor parti importante din zonele tarii controlate de opozitie, in timp ce regimul de la Damasc nu a dat nici cel mai mic semn de compromis.

Jurnalistii au suferit amenintari, intimidari. Unii au fost ucisi si aproximativ 30 de reporteri au fost rapiti, printre care si americanul James Foley, care a contribuit la acoperirea conflictului pentru AFP. Familia sa lupta in prezent pentru ca el sa fie gasit si eliberat.