PERSONALUL din PENITENCIARE se REVOLTA inca o data!

Sindicatul “Omnia” al angajatilor din penitenciare ameninta, vineri, cu reluarea protestelor daca nu se vor lua de urgenta masuri de imbunatatire a conditiilor de lucru pentru personal. Reprezentantii sindicatului apreciaza drept “utila” pentru reducerea suprapopularii penitenciarelor propunerea Ministerului Justitiei de a pune in dezbatere proiectul prin care detinutilor ar urma sa li se scada din pedepse, ca masura compensatorie pentru conditiile de detentie, informeaza News.ro.

Ei amintesc insa ca la fel de importante sunt si conditiile de lucru pentru personalul din inchisori. “Reamintim conducerilor Ministerului Justitiei si Administratiei Nationale a Penitenciarelor ca, la aproape o luna de la data incetarii protestelor personalului din penitenciare, inca nu s-a luat nicio masura concreta pentru imbunatatirea conditiilor de lucru din penitenciare, in egala masura improprii si cu efecte pe o durata sensibil mai mare”, sustin sindicalistii.

Acestia reamintesc ca nu s-au modificat nici procedurile si nici legislatia menite sa reduca lipsa de personal si ca numarul de ore suplimentare se pastreaza la nivelul de peste 1,5 milioane la nivelul sistemului penitenciar, ceea ce ar afecta chiar punerea in aplicare a proiectului supus dezbaterii publice. “In consecinta, cerem Ministerului Justitiei si Administratiei Nationale a Penitenciarelor respectarea obligatiei de a constitui un fond care sa permita implementarea urgenta a unui set de masuri menite a imbunatati conditiile de lucru pentru personalul din penitenciare. In caz contrar, ne rezervam dreptul de a relua actiunile de protest”, spun reprezentantii sindicatului “Omnia”.

Ministerul Justitiei a publicat, joi seara, proiectul de modificare si completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se incearca stabilirea unor masuri reparatorii pentru detinutii cazati in conditii improprii, acestia urmand sa beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate.

In cursul lunii septembrie, dar si pana la jumatatea lui octombrie, au avut loc proteste in penitenciarele Gherla, Craiova, Poarta Alba, Giurgiu, Codlea, Targu Jiu, Vaslui, Drobeta Turnu Severin, Bucuresti, Barcea Mare, Tulcea, Ploiesti, Focsani, Timisoara. Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, s-a intalnit, in 26 septembrie, la Penitenciarul Gherla, cu reprezentantii sindicalistilor din Administratia Penitenciarelor, care i-au prezentat cererile lor legate de plata orelor suplimentare, de lipsa de personal si de diferentele salariale din sistem.

Sursa foto: realitatea