Pesta porcina africana aproape de Romania. ANSVSA a emis o alerta

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) atentioneaza asupra riscului de pesta porcina africana, o boala deja confirmata in UE, care nu se transmite la om, dar care produce mari pierderi economice.

Pesta porcina africana nu are un tratament si nu exista nici un vaccin eficient, iar toate animalele suspecte sunt ucise si distruse. Boala nu se transmite la om, insa procentul de imbolnavire si mortalitate in randul porcilor este foarte mare si duce la mari pierderi economice, atat din punctul de vedere al costurilor de eradicare a bolii, cat si din cauza restrictiilor privind comercializarea.

Citeste si: Reactiile adverse ale vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino sunt minore, potrivit testelor

“Evenimentele epidemiologice de la inceputul acestui an, referitoare la confirmarea unor cazuri de pesta porcina africana la porci mistreti din state membre ale Uniunii Europene (Lituania si, recent, Polonia), fac necesara avertizarea publicului larg din Romania cu privire la evolutia acestei boli”, se arata intr-un comunicat al ANSVSA.

Pesta porcina africana este o boala cauzata de un virus foarte rezistent in mediu si alimente, afectand toti porcii domestici si salbatici. Potrivit sursei citate, in Romania boala nu a fost confirmata, pana in prezent, niciodata.

 Semnele prin care pesta porcina africana poate fi depistata:

-mortalitate ridicata intr-un timp scurt;

-temperatura ridicata (40.5-42 grade Celsius);

-stare febrila;

-roseata sau invinetire a pielii, marginilor urechilor, varfului picioarelor, a abdomenului;

– lipsa poftei de mancare;

-impleticire in mers;

-urdori;

-stare de voma si diaree.

 Sursa foto: recolta.eu