Peste 20 de organizatii din Romania si-au unit FORTELE pentru a contribui la un MEDIU ECONOMIC mai RESPONSABIL

Un numar de 23 de organizatii din Romania si-au unit FORTELE pentru a contribui la un MEDIU ECONOMIC mai RESPONSABIL prin lansarea Global Compact Network Romania (GCNRo), biroul local al Pactului Global al Natiunilor Unite (United Nations Global Compact), cea mai respectata initiativa de politica strategica adresata reprezentantilor mediului de afaceri, sectorului neguvernamental si academic, se arata intr-un comunicat de presa.

Potrivit sursei citate, organizatiile semnatare s-au angajat sa respecte cele zece principii ale Global Compact si isi propun ca printr-un efort voluntar sa sustina lupta anti-coruptie, drepturile omului, dreptul la munca si protejarea mediului.

Birourile retelelor locale, la fel ca cel din Romania, sunt entitati independente, care lucreaza indeaproape cu organizatia Global Compact a Natiunilor Unite in scopul de a pune in practica principiile globale ale acesteia la nivel de tara si pentru a le integra cu initiativele locale in contextele nationale si culturale specifice fiecarei tari, mai arata sursa citata. Reteaua locala a UNGC sprijina companiile (atat pe cele locale, cat si subsidiarele corporatiilor internationale), care s-au angajat in cadrul Global Compact sa respecte implementarea celor zece principii. De asemenea, membrii retelei locale sunt principalii promotori ai programului Global Compact la nivelul Romaniei, fiind responsabili de crearea de noi oportunitati pentru a conecta mai multe categorii de stakeholderi, in cadrul unor programe cu larga participare dedicate acestui scop.

Citeste si: Ramona Manescu: Avem nevoie de o lege clara referitoare la responsabilitatea sociala a companiilor

Pana in momentul lansarii, au aderat la Global Compact Network Romania un numar de 23 de organizatii. Inainte de eveniment, care a avut loc in Aula Magna a Academiei Romane, a fost ales Comitetul director pentru perioada 2015-2017, compus din sapte membri. Comitetul director s-a intrunit apoi pentru a alege presedintele Comitetului, cu rol de reprezentant oficial al GCNRo. In urma voturilor exprimate a fost aleasa Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom.

Odata cu alegerea presedintelui, a fost semnat documentul care consfinteste formal includerea biroului local in reteaua globala a UN Global Compact, denumit Memorandum of Understanding.
Citeste si: Transformarea fostului cinematograf FAVORIT intr-un centru cultural multifunctional, exemplu la European CSR Lessons

Global Compact este o initiativa politica strategica a Organizatiei Natiunilor Unite pentru companiile care se angajeaza sa isi alinieze operatiunile si strategiile cu zece principii universal acceptate in domeniile drepturilor omului, munca, mediu si anti-coruptie. Astfel, organizatiile private, ca motor principal al globalizarii, pot contribui la asigurarea ca pietele, comertul, tehnologia si finantele avanseaza in moduri care aduc beneficii economiilor si societatilor de pretutindeni. Cu peste 8.000 de companii si 4.000 de participanti non-business in peste 160 de tari, Global Compact ajuta companiile, indiferent daca sunt incepatoare pe drumul afacerilor responsabile sau campioni recunoscuti in acest domeniu, sa isi indeplineasca angajamentele de a opera in mod responsabil si sa sprijine societatea.

Aprobat de directori executivi ai organizatiilor private, Global Compact este un cadru practic pentru dezvoltarea, implementarea, precum si divulgarea de politici si practici de sustenabilitate, oferind participantilor un spectru larg de practici, instrumente de management si resurse – toate proiectate pentru a ajuta modelelor avansate de afaceri responsabile si a pietelor care le gazduiesc.