Peste 61.000 de persoane au obtinut CETATENIA ROMANA in 2014

Statul roman a acordat, in 2014, peste 61.000 de certificate de cetatenie, majoritatea fiind emise in baza articolelor de lege care reglementeaza redobandirea cetateniei romane pentru cei care au pierdut-o, potrivit Autoritatii Nationale pentru Cetatenie (ANC).

Astfel, ANC si misiunile diplomatice ale Romaniei au acordat, anul trecut, CETATENIA ROMANA unui numar de 61.779 de persoane.

“ANC a emis in 2014 un numar total de 5.089 certificate de cetatenie din care 4.716 certificate emise in baza art. 11 din Legea 21/1991 republicata”, afirma reprezentantii ANC, potrivit Mediafax.

Citeste si: INS: POPULATIA ROMANIEI este in continua SCADERE

Totodata, misiunile diplomatice ale Romaniei in strainatate au emis certificate pentru 56.690 de persoane in baza articolelor 10 si 11 din Legea 21/1991.

Articolul 11 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991 reglementeaza redobandirea CETATENIEI ROMANE de catre persoanele care au pierdut-o din motive neimputabile lor.

Potrivit ANC, persoanele care depun cerere de cetatenie in baza art. 11 provin in general din Republica Moldova, Ucraina, Israel, Rusia, Bulgaria si Turcia.

Pe langa art. 11, obtinerea CETATENIEI ROMANE mai este reglementata de art. 8 – acordarea la cerere – si de art. 10 – redobandirea CETATENIEI ROMANE de catre persoane care au pierdut cetatenia romana la un moment dat.

Citeste si: Un CANTARET ITALIAN stabilit in Romania a fost RETINUT pentru PORNOGRAFIE INFANTILA

Autoritatea Nationala pentru Cetatenie intocmeste statistici “exclusiv in baza articolului de lege sub incidenta caruia intra solicitarea de obtinere a cetateniei romane”.

In anii 2011, 2012 si 2013, statul roman a acordat cetatenia unui numar de peste 200.000 de persoane.

Sursa foto: cetatenie.eu