Peste 80 de ARTISTI ROMANI vor urca pe scena la REVELIONUL din PIATA CONSTITUTIEI

Peste 80 de ARTISTI ROMANI indragiti de publicul bucurestean vor urca pe scena care a fost amenajata in Piata Constitutiei pentru REVELIONUL organizat de Primaria Capitalei, prin Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti “ArCuB”, au anuntat miercuri reprezentantii institutiei.

Potrivit sursei citate, scena are o suprafata de 260 de metri patrati, iar artistii vor fi acompaniati de 250.000 Watti de sunet, 600.000 Watti de lumini si 200 de lumini inteligente. Bucurestenii care nu vor prinde loc in fata nu trebuie sa se ingrijoreze deoarece concertul va fi transmis pe 400 de metri patrati de ecrane cu led, amplasate in zona.

Scena care va gazdui petrecerea de REVELION are deschiderea de 60 de metri, iar pentru a fi transportata si montata in Piata Constitutiei a fost nevoie de peste 100 de oameni, 20 de TIR-uri de echipamente, peste 70 de kilometri de cabluri si sute de ore de munca, mai spune sursa citata.

Citeste si: PETRECERE organizata in Sectorul 6, in noaptea dintre ani

In momentul trecerii dintre ani, cerul va fi luminat de un foc de artificii care va dura 15 minute, pentru care sunt necesare peste 15 tone de materiale pirotehnice, dar si printr-un tun de lumina lansat catre cer.

“Haideti sa trecem impreuna, cu speranta, in Noul An. Va astept la REVELIONUL BUCURESTIULUI din Piata Constitutiei. Va invit sa ne bucuram de artistii nostri, sa aratam Europei, sa aratam lumii, ce oameni frumosi are aceasta tara. V-am pregatit un show de exceptie, o sarbatoare a luminii. La multi ani, Bucuresti. La multi ani, Romania”, a declarat SORIN OPRESCU, primarul general al Capitalei.

Pe scena din Piata Constitutiei  vor urca cei mai apreciati artisti ai momentului – Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca, Brighi – intr-o serie de concerte speciale. Pe durata evenimentului, prietenii HaHaHa Production – Loredana, Andra, Delia si Vama – vor sustine spectacole de exceptie, pentru a antrena, emotiona si energiza la maximum publicul bucurestean, indiferent de varsta, potrivit reprezentantilor Primariei Capitalei. REVELIONUL din Piata Constitutiei va incepe la ora 21.00.

“Evenimentul intitulat HAHAHAPPY NEW YEAR BUCURESTI 2015 va fi un spectacol inedit, gandit si construit ca o sarbatoare extraordinara a luminii. Conceptul este inspirat din simbolistica anului 2015, supranumit si «anul luminii», astfel ca va excela atat prin reprezentatiile pregatite de catre artisti,  scenografia surprinzatoare, dar si prin tehnologia video si proiectiile grafice de ultima generatie. Show-ul de anul acesta este cel mai interactiv Revelion de pana acum, spectacolul fiind o imbinare audio-vizuala intre tehnologia de ultima generatie, arta spectacolului si elementele de interactivitate cu publicul spectator”, mai spun reprezentantii municipalitatii.

Citeste si: REVELION IN JURUL LUMII, in Parcul Titan

Participantii la HaHaHappy New Year vor putea sa isi descarce aplicatia Dorinte Catre Stele si la ora 24.00 fix sa trimita mesaje si urari folosind aplicatia. Asemenea fascicului de lumina care va fi transmis in spatiu din centrul Pietei Constitutiei la miezul noptii, participantii isi vor putea trimite urari de Anul Nou, dorinte sau declaratii de dragoste in codul Morse prin intermediul flashlight-ului telefonului. Aplicatia Dorinte Catre Stele este disponibila pe Google Play.

Tot ca element de interactivitate cu publicul, utilizatorii de Facebook pot gasi pe pagina lui Smiley o aplicatie inedita, ReVederi de Revelion, prin care acestia devin vedetele propriilor vederi online. Utilizatorii aplicatiei vor putea distribui vederea pe paginile prietenilor pentru a-i invita la cel mai tare eveniment al anului, HaHaHappy New Year.

Aplicatia ReVederi de Revelion este disponibila pe ttps://www.facebook.com/smileyonline/app_1498692130355789.

Partener al Primariei Capialei la evenimentul HAHAHAPPY NEW YEAR 2015, Orange Romania  a creat aplicatia “Pic2Go”, prin care 10.000 de persoane vor primi cate un sticker cu un QR code si un cod. Participantii la Revelionul Bucurestiului, vor primi de la echipele Orange sticker-ul cu codul respectiv, chiar la Piata Constitutiei. Ei vor fi imortalizati de fotografii Orange, iar dupa eveniment, isi vor putea vizualiza fotografiile pe site-ul Orange, tastand codul de pe sticker. 

Conform reprezentatilor municipalitatii, HAHAHAPPY NEW YEAR BUCURESTI 2015 este conceput a se pozitiona ca eveniment major al Capitalei, pentru a crea o punte de legatura intre evenimentele de succes desfasurate in anul 2014, cu ocazia implinirii a 555 de ani de la prima atestare a Bucurestiului – Bucuresti 555 – si intrarea orasului si a bucurestenilor in “anul luminii”, 2015. Spectacolul face parte din seria de evenimente adresate publicului larg, ce vor fi organizate in Capitala in urmatorii ani, in pregatirea candidaturii Bucurestiului la statutul de Capitala Culturala Europeana pentru anul 2021.

Evenimentul va ajunge in toata tara prin intermediul Pro TV, Acasa si Pro TV International, televiziunile partenere care vor transmite live show-ul din Piata Constitutiei.

REVELIONUL este organizat de Primaria Capitalei pentru a saptea oara consecutiv in Piata Constitutiei.

PROGRAMUL REVELIONULUI HaHaHappy New Year Bucuresti 2015 din PIATA CONSTITUTIEI:

21:00 – 21:03 INTRO

21:03 – 21:05 Speech

21:05 – 21:15 Silviu P + Feli

21:15 – 21:30 Vama

21:30 – 21:45 Cabron + Smiley + Jazzy Jo

21:45 – 21:53 Radio Killer

21:53 – 22:08 Delia

22:08 – 22:10 Speech

22:10 – 22:25 Andra

22:25 – 22:40 Alex Velea + Smiley + Don Baxter

22:40 – 22:51 Speak + Doc + Brighi

22:51 – 23:01 MIRROR DANCERS

23:01 – 23:20 Sore + Dorian

23:20 – 23:30 Giulia + Peter Pop

23:30 – 23:32 Speech

23:32 – 23:35 Moment Dans

23:35 – 23:55 Loredana

23:55 – 00:00 Speech + Countdown

00:00 – 00:15 Artificii

00:15 – 00:20 Dansatori + Roboti

00:20 – 01:00 Smiley + Don Baxter

Sursa foto: facebook.com