Petre Roman invita chinezii bogati sa emigreze in Romania

Petre Roman, fostul premier roman, invita chinezii sa emigreze in Romania. In cadrul unui forum la Beijing, Roman a declarat ca in Romania sunt bine primiti chinezii, noteaza presa locala.

“Suntem obisnuiti sa vedem cum oamenii se muta din tara noastra in Vestul Europei, asa ca nu avem probleme cu imigratia asa cum au multe alte tari”, a spus Roman, adaugand: “Ii asteptam pe imigrantii din China”. Fostul premier a mai spus ca cetatenii chinezi sunt “bine acceptati” in societatea romana, scrie South China Morning Post.

Din ce in ce mai multi chinezi bogati se muta in SUA si Europa. O alta destinatie preferata este Canada, insa aceasta tara va face o schimbare de politica si va incheia Programul Immigrant Investor, asa ca 45.000 de cereri din partea chinezilor au fost anulate, scrie publicatia citata.

Citeste si: Victor Ponta: Statul va garanta in proportie de 80% investitiile romanesti in Republica Moldova 

Petre Roman a mai spus ca 40.000 de chinezi se afla deja in Romania. Schema privind imigrantii investitori solicita ca un doritor sa investeasca cel putin un milion de euro sau sa creeze 100 de locuri de munca pentru a deveni rezident permanent.

Tang Feiyang, consultant pe probleme de imigratie la Exchange International Service, spune ca majoritatea imigrantilor chinezi ajung in Romania pentru a castiga accesul la UE, insa limba si cultura reprezinta o alegere doar pentru cativa dintre acestia.

“Dintre tarile europene, inclusiv Portugalia, Cipru si Grecia sunt luate in considerare, insa Romania nu e populara. Sunt optiuni mai bune pentru chinezii bogati”, spune acesta.

Sursa foto: realitatea.net