Petrolul Ploiesti – Gaz Metan Medias 1-1 (0-1) / Scandal cu muscaturi pe “Ilie Oana”

La Ploiesti si Tg Jiu in aceasta seara s-a jucat pentru un loc in editia viitoare a Europa League. Trei formatii din patru implicate in aceste doua dispute erau direct interesate de punctele puse in joc.

Un joc cu un ritm alert in primele 45 de minute, spectatorii prezenti in tribunele arenei “Ilie Oana” avand parte de un veritabil show. Presiunea rezultatului si ghinionul (bare Bokila si Mojica) si-au pus amprenta pe jocul elevilor lui Contra spre finalul primei parti, oaspetii au profitat astfel de unele greseli defensive ale gazarilor si au reusit sa deschida scorul.

Doar o singura data Cosmin Contra si elevii sai au fost condusi la pauza, in partida cu Gaz Metan din tur, iar atunci Petrolul a pierdut singurul meci cu Gurita pe banca. In repriza secunda golul gazdelor se lasa asteptat, nervii cedeaza, atmosfera este din ce in ce mai tensionata si Geraldo este eliminat.

Acesta a fost momentul care a declansat bataia generala pe teren, Bornescu si Bawab fiind si ei eliminati. Goalkeeper-ul Petrolului a fost trimis la vestiare pentru ca si-a demonstrat si calitatile de “lup galben” veritabil, muscandu-l pe Bawab (foto). Cosmin Contra este trimis in tribune tot de acolo urmand sa vada si finala de pe National Arena. Probleme uriase pentru Contra la finala Cupei Romaniei, Bornescu si Geraldo fiind suspendati.

In urma scandalului din timpul reprizei secunde, meciul a fost prelungit cu 11 minute, iar Hamza egaleaza in ultimul dintre ele!

Astfel, petrolistii si-au luat adio de la locul doi si apelativul de vicecampioni, si vor aborda finala Cupei Romaniei Timisoreana de sambata cu absenti si dintre titulari si din staff-ul tehnic.

Petrolul Ploiesti – Gaz Metan Medias 1-1 (0-1)

Min.43: 0-1: Vitinho scapa singur spre poarta adversa si inscrie pe sub Bornescu.

Min.90+113: Hamza a transformat o lovitura de pedeapsa.

Petrolul Ploiesti: Bornescu – Achim, Geraldo, Manasse, Guilherme – Mojica (69 Hamutovski), Budjemaa (80 Renan), Hamza, Hoban (58 Mustivar), Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra

Gaz Metan Medias: Plesca – Zaharia, Frasinescu, Muth – Petre, Negru, Eric (76 Costin Gheorghe), Avram (46 Bawab), Todea, Munteanu (90+6 Radovic) – Vitinho. Antrenor: Gheorghe Multescu

Stadion: “Ilie Oana” (Ploiesti)

Arbitri: Sebastian Coltescu (Craiova); Bogdan Gheorghe (Bucuresti), Daniel Hulubei (Vaslui). Rezerva: Catalin Neagu (Poenari); Observator: Ioan Muresan (Bucuresti)

Cartonase galbene: Hoban (38), Geraldo (56 si 62), Achim (70), Manasse (77), Bokila (89), Renan (100) / Zaharia (47 si 90+11), Negru (61), Munteanu (72), Plesca (82), Buzean (90+4)

Cartonase rosii: Geraldo (62), Bornescu (64) / Bawab (65), Todea (90+1), Radu Zaharia (90+11), Sergiu Muth (90+12)

Sursa foto: captura video Digi Sport