Pierdere grea pentru nationala Romaniei, inaintea barajului cu Grecia

Echipa nationala a Romaniei nu se va putea baza pe unul dintre cei mai importanti jucatori in barajul cu Grecia, care conteaza pentru calificarea la Cupa Mondiala de fotbal din Brazilia.

“Tricolorii” au primit o veste extrem de proasta luni, cand au aflat ca Mihai Pintilii, jucatorul echipei Steaua Bucuresti, este indisponibil pentru baraj, potrivit postului SportRo. Mijlocasul Stelei acuza probleme musculare si nu va putea fi recuperat in timp util, urmand sa lipseasca de la barajul dintre Romania si Grecia, care se va juca pe 15 si 19 noiembrie. De asemenea, Pintilii va rata si urmatoarele patru meciuri pe care Steaua le va disputa.

Mihai Pintilii a evoluat in sapte meciuri din preliminarii, avand si un gol marcat, cu Ungaria.

Sursa foto: gsp.ro