Plecarea lui Victor Piturca de la echipa nationala, anchetata de DNA

Bomba in fotbal. Plecarea lui Victor Piturca de la echipa nationala Romaniei la Al Ittihad este anchetata de procurorii DNA, care au decis sa deschida o ancheta in acest caz. Situatia a fost confirmata marti seara de presedintele FRF, Razvan Burleanu.

Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata de Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea Craiova, care a depus o plângere penala, reclamând ca presedintele FRF, Razvan Burleanu, a incheiat un acord de reziliere a contractului cu selectionerul Victor Piturca, fara a avea o hotarare a Comitetului Executiv.

Conform contractului incheiat cu FRF, Victor Piturca ar fi trebuit sa plateasca daune de 1,4 milioane euro, iar acest lucru nu s-a intamplat.

“Stiu ca DNA ancheteaza plecarea lui Victor Piturca de la echipa nationala. Nu am fost chemat inca sa dau declaratii. Nu stiu sa va dau mai multe detalii”, a confirmat Razvan Burleanu la DigiSport.