Pledoaria susținută de Laura Codruța Kovesi la ÎCCJ în disputa cu Inspecția Judiciară

Laura Codruța Kovesi a declarat, luni, la sediul Instanței Supreme, în dosarul în care Inspecția Judiciară cere sancționare ei pentru neprezentarea la Comisia parlamentară privind alegerile din 2009, că nu a comis nicio abatere disciplinară, menționând că a încercat să apere prestigiul justiției si al DNA si după plecarea din instituție. Mai mult, fosta șefă a DNA sustine ca , in ciuda speculatiilor, vrea sa ramana procuror.

Inspecția Judiciară o acuză pe Laura Codruța Kovesi că a comis doua abateri disciplinare, invocând nerespectarea deciziei CCR privind prezența unor șefi de instituții la comisiile parlamentare de ancheta.

“Am respectat decizia CCR, am răspuns la toate solicitările, ca răspunsurile mele nu au plăcut nu înseamnă că n-am răspuns. N-am refuzat sa furnizez informațiile pe care le am, dar dacă nu am probe, dacă printr-o decizie definitiva într-un dosar penal s-a constatat ca nu s-a întâmplat nimic, din nimic nu pot sa fac nicio precizare.

Decizia CCR se referă la prezentare sau obligație alternativa de a pune la dispoziție alte informație, probe. N-am regăsit nicăieri obligația de a ma prezenta prevazuta singular, ci cu obligație alternativa. Dacă scopul era de a ma obliga sa ma duc la Parlament, decizia CCR putea prevedea expres. Am incercat si incerc sa apar prestigiul instituției și după ce am plecat din DNA, m-am înscris într-o procedura prin care sa arat prestigiul procurorilor romani. Imi iubesc meseria. Nu rezulta ca m-am manifestat într-un anumit fel pentru a afecta prestigiul instituției. Dimpotrivă, toate acțiunile mele au fost ca să cresc în increderea cetatenilor. Îmi iubesc meseria, vreau sa rămână procuror indiferent de toate speculațiile din spațiul public, am încercat sa apar independenta procurorilor, prestigiul justitiei. Prin ce am făcut am încercat sa apar onoarea profesiei de magistraț, niciodată nu am făcut ceva care sa afecteze prestigiul și onoarea”, a declarat Laura Codruta Kovesi in sala de judecata.

Secția pentru Procurori a CSM a decis ca fosta șefă a DNA nu a comis nicio abatere disciplinară prin neprezentarea la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, insa Inspectia Judiciara a contestat hotararea.

Sursa foto: adevarul