PLOAIA NU MAI CONTENESTE! CODUL PORTOCALIU de PLOAIE prelungit de ANM pana MARTI

Meteorologii au extins luni avertizarea de ploi abundente si instabilitate atmosferica pana marti, la ora 10, cand este valabil un cod portocaliu care vizeaza sudul si centrul tarii.

In intervalul mentionat, vor fi averse ce vor avea si caracter torential, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales in Oltenia, Muntenia, sudul Banatului si local in Transilvania si Moldova, iar noaptea, cu precadere in Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei si in sudul Moldovei. Ploile vor fi insotite de descarcari electrice, intensificari ale vantului si izolat grindina.

In intervale scurte de timp sau prin cumulare, in judetele Gorj, Valcea, Dolj, Olt, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomita si Calarasi, in municipiul Bucuresti si in zona de munte a judetelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brasov se vor inregistra cantitati de apa de 50…70 l/mp si pe arii restranse peste 80…90 l/mp, indeosebi in judetele Teleorman, Giurgiu, Olt, Arges si Valcea.

Tot pana marti este valabila o avertizare Cod Galben. In Dobrogea, local in Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei si nord-estul Munteniei se vor inregistra, in intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitati de apa de 25…50 l/mp.

Sursa foto: jurnalul