Ploile și vijeliile pun stăpânire pe România! Cod galben, valabil pentru ziua de vineri

Ploile și vijeliile pun stăpânire pe România! Cod galben, valabil pentru ziua de vineri. Pe parcursul zilei de mâine vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei, informează ANM.

Update: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi şi furtuni, valabilă în 32 de judeţe, pe durata zilei de vineri, precum şi o informare meteo privind perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în restul teritoriului, scrie Agerpres.

Potrivit meteorologilor, pe 22 iunie, între orele 6:00 – 23:00, vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

ANM notează că fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie, local în zonele de deal şi de munte, în sudul şi în nord-vestul teritoriului, precum şi pe arii mai restrânse în rest.

Pe de altă parte, în intervalul 22 iunie, ora 16:00 – 23 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare meteo, conform căreia în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25 – 35 l/mp.

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să ploua local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.

Știre inițială

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40… 50 l/mp. Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala și în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie local în zonele de deal și de munte, în sudul și în nord-vestul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

Sursa foto: realitatea