PLUMB vrea o SESIUNE PARAMENTARA EXTRAORDINARA in august pentru CODUL FISCAL

Presedintele interimar al PSD, ROVANA PLUMB, a declarat, vineri seara, ca din punctul sau de vedere in a doua jumatate a lunii august trebuie convocata o sesiune parlamentara extraordinara pentru adoptarea Codului Fiscal, care trebuie sa intre in implementare.

”Vom discuta luni inclusiv in cadrul coalitiei si vom decide cand sa facem sesiune extraordinara, pentru ca acest cod fiscal trebuie sa intre in implementare. Daca ma intrebati pe mine, undeva in a doua parte a lunii august trebuie facuta sesiune extraordinara parlamentara”, a declarat ROVANA PLUMB, la RTV.

Referitor la retrimiterea Codului Fiscal in Parlament de catre presedintele Iohannis, ROVANA PLUMB a spus ca PNL face un joc dublu, dupa ce initial a fost de acord cu acest document.

CITESTE SI: ROVANA PLUMB: Este regretabil ca acest COD FISCAL nu a fost PROMULGAT

”Campionii austeritatii si-au impus filosofia in PNL. Este clar si nu cred ca este deloc suprinzator modul in care au reactionat astazi, in ceea ce priveste Codul Fiscal, care este un instrument atat de necesar pentru dezvoltarea Romaniei. In primul rand, din prima declaratie pe care am observat-o, am vazut jocul dublu pe care-l face PNL. Pe de o parte au sustinut in Parlament adoptarea, au spus ca este absolut necesara masura reducerii TVA, iar acum vin si spun ca de fapt ar sustine Codul Fiscal, dar nu doresc sa fie implementat de catre Guvernul Ponta, PSD si coalitia de guvernare”, a spus ROVANA PLUMB.

Aceasta a punctat faptul ca acest Cod Fiscal este sansa Romaniei de a se dezvolta, deoarece orice reducere a fiscalitatii si a taxelor inseamna o crestere a investitiilor, ceea ce conduce la locuri de munca.

CITESTE SI: PONTA a lansat un ATAC VIOLENT la adresa lui IOHANNIS si a PNL dupa respingerea CODULUI FISCAL 

Potrivit presedintelui interimar al PSD, Codul Fiscal nu este unul politic, ea cerandu-le celor de la PNL sa fie responsabili si sa adopte documentul. ROVANA PLUMB a mai reiterat ca legea salarizarii, care este legata de adoptarea Codului Fiscal, se afla in pericol, la fel ca si perspectiva majorarii salariilor in sectorul bugetar.

Presedintele KLAUS IOHANNIS a transmis, vineri, Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul Fiscal.

 Sursa foto Realitatea TV