PNL a validat alte 19 candidaturi la alegerile locale

Biroul Politic National al PNL a validat marti alte 19 candidaturi la alegerile locale. “Astazi am continuat discutiile si procedurile de validare (…) a zece candidaturi pentru functiile de primari in capitale resedinte de judet si a noua candidati pentru functiile de presedinte de Consiliu Judetean”, a spus copresedintele PNL Vasile Blaga, intr-o conferinta de presa.

Potrivit lui Blaga, au fost validate urmatoarele candidaturi la primariile municipii resedinta de judet: Narcis Ionut Sofianu — Pitesti, Catalin Flutur — Botosani, Nicolae Florian — Giurgiu, Octavian Lupulescu — Targu-Jiu, Marius Tepelus — Miercurea-Ciuc, Dragos Victor Chitic — Piatra Neamt, Cristian Niculescu — Baia Mare, Florin Titirisca — Alexandria, Marius Arcaleanu — Vaslui, Stefan Ion — Focsani.

De asemenea, pentru candidaturile la consiliile judetene au fost validati: Ion Dumitrel — la Alba, Iustin Cionca — la Arad, Nicolae Giugea — la Dolj, Dumitru Baianu — la Giurgiu, Dan Valceanu — la Gorj, Mircea Man — la Maramures, Marius Balu — la Mehedinti, Iulian Dumitrescu — la Prahova, Catalin Dumitru Toma — la Vrancea.

CITESTE SI: PNL A VALIDAT 14 CANDIDATI PENTRU PRIMARIILE RESEDINTA DE JUDET. CE SE VA INTAMPLA IN BUCURESTI. UPDATE

Blaga a precizat ca lunea viitoare vor fi validati alti candidati.

Totodata, el a aratat ca la nivelul organizatiilor Mehedinti si Vrancea exista presedinti si nu copresedinti incepand de marti in persoana lui Daniel Popescu si a lui Catalin Dumitru Toma.

Saptamana trecuta Biroul Politic National al PNL a validat primele 14 propuneri de candidati ai formatiunii la functia de primar de municipiu resedinta de judet si trei nominalizari la presedintia unor consilii judetene.

Sursa foto: Realitatea