PNL se reuneste in aceasta seara in Delegatia Permanenta. Retragerea ministrilor din Guvern, decizia anticipata de lideri

Delegatia Permanenta a PNL este asteptata sa transeze, marti seara, situatia din USL, o decizie anticipata de liderii partidului fiind retragerea ministrilor liberali din Guvern. 

Daca la sedinta convocata, marti, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, PNL decide sa-si retraga ministrii din Guvern, este de asteptat ca acestia sa-si depuna demisiile miercuri, inaintea sedintei de Guvern.

Anuntul convocarii Delegatiei Permanente a fost facut la sfarsitul saptamanii de presedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta, aflat de luni intr-o vizita oficiala in Austria, este asteptat sa soseasca in tara marti la pranz.

Vezi aici declaratiile lui Klaus Iohannis

Antonescu a sustinut ca optiunea premierului Victor Ponta este “clara”. Intrebat daca le va cere ministrilor liberali sa se retraga din Guvern, in cazul in care nu va primi un raspuns din partea acestuia privind acceptarea propunerilor PNL, el a spus: “Da. Adica va avea loc o Delegatie Permanenta, pentru ca intrarea sau iesirea dintr-un guvern nu sunt lucruri pe care le decide un om, nici macar presedintele partidului, dar eu, ca presedinte, cred ca asta trebuie facut, pentru ca lipsa unui raspuns nu-i, de fapt, o lipsa de raspuns, ci un raspuns”.

Luni, prin vocea prim-vicepresedintelui Klaus Iohannis, PNL a transmis “concluzia ca negocierile pentru remanierea guvernamentala au esuat”. “Aceasta situatie evident va fi adusa la cunostinta si in dezbaterea Delegatiei Permanente a PNL (…) si acolo se va trage o concluzie”, a punctat Iohannis.

Intrebat ce se va intampla la Delegatia Permanenta, Iohannis a raspuns: “Probabil, Delegatia Permanenta va constata acelasi lucru, ca negocierile au esuat si ca nu putem sa continuam in aceasta forma de colaborare nonexistenta. si atunci probabil un posibil prim pas este retragerea ministrilor nostri din Guvern”.

Prim-vicepresedintele PNL a mai spus ca, dupa parerea sa, daca Delegatia Permanenta hotaraste retragerea ministrilor din Guvern, “atunci acest lucru nu va fi reversibil”.

El a fost chestionat daca o retragere a ministrilor PNL din Guvern inseamna ruperea oficiala a USL. “Nu neaparat, dar cu siguranta ar fi un prim pas”, a raspuns Iohannis. El a sustinut ca un al doilea pas in sensul ruperii USL, dupa o eventuala decizie de retragere a ministrilor din Guvern, ar fi denuntarea protocolului Uniunii Social Liberale. “Nu cred ca o sa ajungem sa discutam acest lucru (marti, la DP – n.r.), dar nici nu pot sa exclud, sigur, avand in vedere ca este o sedinta cu aceasta tematica, poate cineva sa solicite introducerea acestui punct pe ordinea de zi”, a spus Iohannis.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca, in situatia in care PNL se retrage din Guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali si doar dupa expirarea termenului pentru interimat va merge in Parlament cu un nou guvern. El a precizat totodata ca va incerca, atat timp cat ii permit termenele constitutionale, sa gaseasca o solutie politica pentru ca guvernarea sa continue sub formula USL.

in debutul sedintei de luni a BPN al PSD, la care presa a avut acces, Victor Ponta a spus ca isi doreste ca marti seara “colegii liberali” sa nu “sacrifice” USL pentru “proiectul personal” al lui Crin Antonescu.

Liderul PSD a mai afirmat luni seara ca, in cazul formarii unui nou guvern, fara PNL, se va baza in Parlament, la acordarea votului de investitura, pe sprijinul tuturor parlamentarilor care fac parte in prezent din USL, el argumentand ca viitorul Cabinet va pastra programul USL votat in 2012.

Formula noului Guvern, format de USD dupa retragerea PNL, ar urma sa ajunga in Parlament pe 4 martie, dupa cum au precizat pentru Mediafax surse social-democrate. “BPN al PSD a decis sa mergem in Parlament cu noul Guvern, marti, 4 martie, astfel incat pana pe 8 sa fie instalat”, au declarat sursele citate, care au aratat ca aceasta decizie a fost luata pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare.

Astfel, daca marti seara, in Delegatia Permanenta, PNL va decide sa-si retraga ministrii din Cabinet, USD va forma un nou Guvern, care va trebui sa treaca de votul Parlamentului (USD detine majoritatea in plenul reunit – n.r.), deoarece se va schimba compozitia Guvernului. Pana la numirea noului Cabinet, premierul Victor Ponta va desemna interimari pe posturile detinute in prezent de liberali. Avand in vedere insa ca pe 8 martie expira interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI, social-democratii au stabilit ca noul Guvern sa fie instalat pana atunci, astfel ca s-a decis ca pe 4 martie formula acestuia sa ajunga in Parlament.

De altfel, PSD a convocat pentru data de 3 martie Comitetul Executiv National, “pentru a evalua situatia politica si a lua deciziile care se impun”, dupa cum a precizat Victor Ponta.