PNL va depune plangere penala pe numele lui Ponta, daca se adopta OUG privind migratia primarilor

Guvern

PNL va depune plangere penala pe numele premierului Victor Ponta si va sesiza si alte institutii ale statului, daca Guvernul va adopta ordonanta de urgentaprivind migratia primarilor, prin care li se va permite alesilor locali ca timp de doua saptamani sa migreze la alt partid.

Potrivit unor surse politice, citate de Digi 24, ordonanta care permite primarilor sa-si schimbe partidul ar putea fi adoptata chiar in sedinta de marti. De mentionat ca textul ordonantei cu a fost in dezbatere publica, asadar este necunoscut opiniei publice.

In programul de marti al premierului Victor Ponta figureaza, incepand de la ora 15:00, sedinta saptamanala de guvern, dar ordinea de zi nu a fost anuntata. 

In acest context, purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Alina Gorghiu, a anuntat marti la pranz ca liberalii sunt pregatiti sa depuna “plangere penala” pe numele lui Victor Ponta, daca ordonanta va fi adoptata.

Ce spune Klaus Iohannis despre ordonanta privind migratia primarilor

In plus, aceasta a spus ca ordonanta va fi atacata si in contencios administrativ, similar cu ordonanta prin care a fost modificata legea pentru alegerea presedintelui, pe care liberalii au reusit sa o trimita astfel la Curtea Constitutionala.

“Asteptam sa vedem daca guvernul va face aceasta ilegalitate, daca va merge cu ea pana la capat”, a mai spus Alina Gorghiu.

Deputatul PNL a negat ca situatia este similara cu cea din 2006, asa cum afirmase Liviu Dragnea.

Citeste si: Blaga: Legea primarilor, un gest de disperare a lui Victor Ponta

“E un mesaj fals. Ei mizeaza pe faptul ca vin 20 de comunicatori si spun aceeasi poezie, eu mizez pe articolele de lege. In 2006, 4-5 initiatori de la PNL au avut o idee corecta: sa interzica traseismul in administratia publica din Romania. Le transmit colegilor din PSD, astazi, ca orice demers gresit, chiar si anuntat public, poate fi retras. Mai au timp (…) PSD sa iasa si sa spuna ca a fost o idee aberanta”, a mai declarat Gorghiu.

“Nici macar in dezbatere publica nu a fost. Ati vazut o foaie de hartie? De ce ar baga aceasta ordonanta pe ordinea de zi?”, a adaugat Alina Gorghiu.