Poli Iași – FCSB 5-2 (3-1) / Moldovenii lui Pancu și Cristea au șters pe jos cu roș-abaștrii

Poli Iași a umilit pe FCSB, duminică seară, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a ligii I, elevii antrenorului Daniel Pancu impunându-se cu un scor categoric, 5-2 (3-1).

Moldovenii conduși în teren de fostul jucător al FCSB-ului, Andrei Cristea (foto), ajuns la 36 de ani, au făcut instrucție cu trupa roș-albastră din Berceni care suferă în continuare din cauza focarului de infecție cu noul coronavirus. Veteranul Cristea a reușit un hat-trick în poarta fostei sale echipe! Nici măcar revenirile în primul unsprezece ale celor 5 fotbaliști recuperați după ”bătălia” cu COVID-19 nu au însemnat prea mult pentru trupa antrenată de Toni Petrea.

În minutul 6 al meciului Poli Iași – FCSB, atacantul roș-albaștrilor Andrei Istrate (18 ani) a marcat primul său gol la profesioniști. Acesta a reluat cu capul, din 6 metri, după o centrare a lui Panțîru. Atacantul se află primul meci din acest sezon și la al treilea pe care-l joacă pentru FCSB, toate în Liga 1, bifând două partide în finalul sezonului trecut. Apoi a urmat o repriză dezastruoasă pentru oaspeți, care au încasat 3 goluri până în minutul 28.

Imediat după ce a încasat golul trei, FCSB a făcut nu mai puțin de 4 schimbări: Andrei Miron, Florin Tănase, Sergiu Buș și Darius Olaru le-au luat locul lui Ștefan Cană, Adrian Șut, Andrei Istrate și Adrian Petre. Jurnaliștii de la gsp.ro susțin că, Mihai Stoica, directorul sportiv al celor de la FCSB, a putut fi observat pe imaginile TV vorbind în tribune la telefon. Posibil cu cineva din staff, de pe banca tehnică, pentru că imediat după, 4 jucători de pe banca roș-albaștrilor au ieșit la încălzire, iar apoi au fost introduși pe teren!

După pauză sarabanda golurilor din Copou a continuat, cu gazdele în postura de soliști, în timp ce oaspeții au încercat, fără succes, să reducă proporțiile unui eșec lamentabil dar puțin anticipat de microbiști înaintea primului fluier al centralului Horațiu Feșnic.

Poli Iași – FCSB 5-2 (3-1)
Marcatori: Andrei Cristea 8, 22, 52; Passaglia 19, Calcan 71 / Istrate 6, Tănase 60 – pen.

Poli Iași: Axinte – Onea, Mihalache, Baxevanos, Bușu – Vanzo, Breeveld, Passaglia – Soares, A. Cristea, Calcan. Antrenor: Daniel Pancu

FCSB: Straton – G. Enache, Cană, Soiledis, Panțîru – Simion, Perianu, Șut – Ad. Petre, Istrate, Octavian Popescu

Rezerve: A. Vlad, Miron, Buș, Tănase, Ov. Popescu, R. Ion, Olaru, Pantea, Horșia
Absenți: V. Crețu, Briceag, I. Cristea, Pandele, Moruțan, Vînă, Fl. Coman, Buziuc, Man (infectați cu COVID-19), Târnovanu, L. Filip, Dr. Nedelcu, Oaidă (accidentați). Antrenor: Toni Petrea

Cartonaș roșu: Darius Olaru (80). În minutul 79 a văzut un galben pentru un faul dur, apoi l-a primit și pe cel de-al doilea pentru injurii adresate arbitrului!

Stadion: „Emil Alexandrescu” (Iași)
Arbitru: Horațiu Feșnic. Asistenți: Valentin Avram, Mircea Orbuleț

Sursa foto: gsp.ro