Poliția Română a ars produse de sute de milioane de euro. Video

Poliția Română a organizat în zilele de joi și vineri o acțiune de o amploare fără precent, în care a incendiat produse în valoare de peste 600 de milioane de euro.

Patru tone de droguri de risc şi de mare risc, substanţe stupefiante confiscate în dosare penale din ultimii ani, au fost distruse de Poliţia Română cu ajutorul unui operator autorizat.

Potrivit Poliţiei Române, instituţia a distrus, joi şi vineri, 4.000 de kilograme de droguri (cocaină, heroină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, etnobotanice, M.D.M.A. şi bunuri care poartă urme de droguri), cu sprijinul unui operator autorizat pentru distrugerea de substanţe periculoase.

Conform legii, distrugerea drogurilor se face periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate autorizată, în prezenţa unei comisii formată din: un specialist din cadrul formaţiunii centrale a Poliţiei Române, specializată în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi, judecătorul delegat cu executarea şi câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog şi al Ministerului Mediului. Valoarea de piaţă a drogurilor a fost estimată la aproximativ 625.000.000 de euro.

Sursa foto: adevarul