Poliția Română l-a prins pe cel mai căutat spărgător de bancomate din Europa

Poliția Română l-a arestat pe unul dintre cei mai căutați spărgători de bancomate din Europa. Fănică Pleșcan, un român de 42 de ani originar din Tecuci, face parte dintr-o grupare infracțională care a detonat mai multe bancomate din 6 orașe belgiene, dar și în Germania, Luxemburg, Anglia și Italia.

Valoarea pagubei depășește 700.000 euro, numai în cazul băncilor belgiene, precizează presa locală.

Fănică Pleșcan și ceilalți spărgători introduceau dispozitive explozibile în fanta bancomatului, care apoi era detonat, pentru a fura sumele aflate în interior. Fănică Pleșcan a fost prins de poliţiştii din localitatea Tinca, județul Bihor, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, informează bihoreanul.ro.

Pleșcan a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile belgiene, propunere care a fost admisă, fiind dispusă, însă, doar pentru 15 zile.

Sursa foto: realitatea