Politica bate fotbalul! Un primar vrea sa retraga echipa orasului din Liga I

Echipa Sageata Navodari se va retrage in urmatoarele zile din Liga 1, in mijlocul competitiei, la dorinta primarului Nicolae Matei, informeaza ProSport. Edilul a tinut o sedinta alaturi de ceilalti factori locali, in care a anuntat ca Sageata Navodari nu va face deplasarea pentru urmatorul meci din Liga 1, cu CFR Cluj, deoarece va desfiinta echipa.

Nicolae Matei a luat aceasta decizie intrucat este nemultumit de rezultatele inregistrate in acest sezon. Dupa 16 meciuri, Sageata ocupa locul 13, cu 15 puncte.

Anuntul primarului a starnit indignarea conducatorilor echipei de fotbal, astfel ca presedintele Aurelian Babutan si-a dat demisia. Sageata Navodari a incasat deja 350 de mii de euro din drepturile de televizare, iar daca se va retrage in acest moment va trebui sa dea banii inapoi. Sursa citata sustine ca primarul din Navodari este deranjat de aceasta situatie.

Aflata la prima prezenta in Liga 1, Sageata Navodari a schimbat radical lotul in aceasta vara, majoritatea jucatorilor transferati fiind reprezentati de Anamaria Prodan. Sageata Navodari s-a infiintat, in actuala formula, in 2010 si este sustinuta din bani publici.

Sursa foto: observator.ro