Poliţiştii de la Secţia 16 sunt recidiviști! Oamenii legii filmaţi în timp ce bat şi strangulează un tânăr încătuşat! Video

Polițiștii de la Secția 16 din Capitală sunt recidiviști! Este vorba de un caz petrecut în anul 2018 în incinta Secției de Poliție amintite. Au apărut imagini în care un tânăr încătuşat este bătut şi umilit de aceiaşi poliţişti care au torturat în 2020 doi bărbaţi.

Imaginile în care un tânăr încătuşat este bătut şi umilit de poliţiştii de la Secţia 16 din Capitală au fost surprinse chiar de camerele supraveghere din secție. Victima povesteşte că a ajuns la secţia de Poliţie după ce a avut o altercaţie cu două persoane care s-ar fi drogat. Bărbatul a anunțat situația la numărul 112. La fel a făcut şi unul dintre cei care, aparent se drogau. Şi acesta a sunat la 112 şi a spus că este fiul unui poliţişti, potrivit Antena 3.

Dus la secție, bărbatul care a sesizat incidentul la 112 a fost trântit la pământ de un poliţişti, apoi dat cu capul de masă. La un moment dat, un polițist vine pe la spatele scaunului și-l apucă pe suspect de gât cu ambele brațe în ceea ce pare a fi o priză de sufocare.

„Trauma vieții mele, tortura la care am fost supus intr-o institutie a statului. Nu vreau sa jignesc oamenii cu uniforma. Acest agent abuzeaza de uniforma lui intr-un hal fara de hal. Uitați-vă cum mă sugrumă”, a povestit bărbatul.

Citește și: București. Cum și-au torturat cei 9 polițiști cele doua victime

Un alt tânăr care a fost torturat, bătut, abandonat pe stradă de polițiști în 2014 a vorbit în exclusivitate la România TV despre trauma pe care a suferit-o. „9-10 politisti m-au torturat. Unul era cu electroşocuri, mi-au bagat bocancul în gură, am făcut pe mine. Nu aveau niciun motiv sa ma ridice de pe stradă. Au făcut-o doar pentru ca un politist a avut ceva cu mine.

M-au sters cu o căciulă neagră la gura, m-au tarat pe scari, m-au bagat intr-un logan si un politist m-a ameninţat cu moartea. Am plecat din ţară de frica ameninţărilor cu moartea”, a povestit Florin Datcu la România Tv.

Reamintim că în septembrie 2020, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei. Unul dintre tineri a reclamat faptul că poliţiştii i-au pus cătuşe la mâini şi l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, după care l-au băgat într-o dubă a poliţiei şi l-au dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost torturat.

Imagini cu un puternic impact emoțional. De la minutul 08.00.

Sursa foto: captura video