Victor Ponta a numit miercuri patru noi secretari de stat. Deciziile au fost publicate, astazi, in Monitorul Oficial.
Gyorgy Attila a fost numit prin decizie a premierului secretar de stat in ministerul Finantelor Publice, iar Istvan Zoltan va ocupa o functie similara la Ministerul Transporturilor.
La Departamentul de Ape, Paduri si Piscicultura a fost numit secretar de stat Pasztor Sandor, in vreme ce in fruntea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici a fost numit presedinte, cu rang de secretar de stat, Birtalan Joszef, conform Agerpres.
Citeste si: Antonescu aminteste: Am adus PSD l-a guvernare. L-am facut pe Ponta ditamai premierul
Hotie la drumul mare?
“Managerul privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încredinţat ilegal unei
firme controlate de afaceristul Gruia Stoica un contract de reparaţii
automotoare a cărui valoare poate ajunge la 20.000.000 de euro.
Imediat după ce Gruia Stoica a fost reţinut pentru încercarea de
trucare a unei licitaţii de transport feroviar de marfă, managerul
privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încheiat un acord-cadru
pentru reparaţii de automotoare cu o firmă controlată de afaceristul
gălăţean, dar care până acum nu a mai efectuat asemenea servicii
feroviare.
Încredinţarea acestui contract a fost pregătită cu mult timp înainte de
semnare de către Valentin Dorobanţu, botezat de ceferişti “Smart”,
pentru şmecheriile pe care le regizează în zona transportului feroviar
de călători.
Practic, managerul de la CFR Călători a făcut demersuri
serioase încă din vara anului trecut pentru a ajuta firmele lui Gruia
Stoica să prospere pe spatele companiei de stat.”