PONTA: Am vorbit de doua ori cu PRESEDINTELE despre DUBLAREA ALOCATIILOR

Premierul VICTOR PONTA a afirmat ca a vorbit de doua ori cu presedintele KLAUS IOHANNIS in cursul zilei de miercuri despre dublarea alocatiilor pentru copii si i-a transmis sefului statului informatii despre impactul bugetar al acestei masuri.

“Eu l-am sunat pe presedinte astazi la ora 12 cand am auzit despre discutia din Parlament. I-am spus. Apoi am vorbit iar la ora 15, la depunerea juramantului (noului ministrul al Dezvoltarii-n.r.). Nu pot sa vorbesc in numele presedintelui, se va pronunta domnia sa. Dar, oricum, a stiut inainte de vot si dupa vot de la mine pentru ca era o problema serioasa si m-am gandit ca e normal sa stie”, a afirmat PONTA la Romania TV.

CITESTE SI: IOHANNIS, despre LEGEA ALOCATIILOR: Am VORBIT cu PONTA, vor fi SOLUTII pentru RESURSE

Premierul a explicat ca banii necesari pentru aceasta masura exista pentru acest an si a cerut sprijinul Parlamentului la constructia bugetului pe anul viitor.

“Banii ii avem pentru anul asta dar anul viitor, cand facem bugetul mare, am nevoie de sprijinul Parlamentului ca banii ii gasim, dar daca iar se vine cu amendamente cu ‘sa triplam la nu stiu care, sa triplam la aia’ n-o sa se poata, pentru ca bugetul asta nu e un sac fara fund si pana acum l-am gestionat bine in trei ani de zile”, a precizat PONTA .

CITESTE SI: SEBASTIAN GHITA CRITICA DUBLAREA ALOCATIILOR: VOTUL ESTE O GRESEALA

Intrebat daca nu va avea sprijinul Parlamentului pentru sustinerea masurii si pentru 2016, PONTA  a replicat: “Bugetul trebuie sa se inchida, se inchide in colaborarea Guvern-Parlament. (…) Dar, cum daca n-am sprijinul Parlamentului pentru buget? N-am sprijinul pentru buget, vine alt guvern, ca nu exista guvern care n-are buget. Avem in acest moment, insa (…) cu siguranta o sa taiem din alte parti, pentru ca nu ne-au zis “acesti 1,8 miliarde ii luati de la Sanatate, de la Educatie, de la drumuri, de undeva”.

Sursa foto www.agerpres.ro