PONTA, despre imprumutul acordat R. Moldova: Aratam locuitorilor de pe malurile Prutului ca suntem impreuna si la bine si la greu

Premierul VICTOR PONTA a declarat, marti, ca prin imprumutul de 150 de milioane de euro pe care Romania il acorda Republicii Moldova, decidentii din ambele state arata locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului ca pot fi impreuna si la bine si la greu, informeaza Agerpres.

“Il avem la Bucuresti pe domnul STRELET, primul-ministru al Republicii Moldova, un pic mai tarziu decat trebuia, dar nu din vina domniei sale. (…) Ma bucur, insa, ca a ajuns la Bucuresti intr-o zi speciala, in care Camera Deputatilor a aprobat in unanimitate si vreau sa spun acest lucru pentru cei de pe malul celalalt al Prutului, Acordul de imprumut intre Romania si Republica Moldova in valoare de 150 de milioane de euro”, a declarat premierul roman la Palatul Victoria intr-o declaratie comuna de presa cu omologul sau moldovean, VALERIU STRELET.

PONTA a adaugat ca este, probabil, acordul cel mai rapid negociat din istoria Romaniei si, cu siguranta, din istoria Republicii Moldova, si a adaugat ca “tot ce inseamna institutii si oameni politici si partide politice din Romania au sustinut acest demers important”.

CITESTE SI: IOHANNIS, intalnire cu premierul moldovean VALERIU STRELET: Puteti sa va bazati oricand si mult pe Romania

“In 25 de ani, pentru fratii nostri, ca noi asa le spunem si le spunem din inima, am avut vorbe multe, sfaturi, dojeni, dar nu prea am avut lucruri concrete. In ultimii doi ani am reusit sa trecem la lucruri concrete”, a declarat premierul.

PONTA a completat dand ca exemple realizarea gazoductului Iasi-Ungheni, programul privind microbuzele scolare, investitiile de 20 de milioane de euro in reabilitarea si constructia de gradinite, precum si proiectul privind dezvoltarea sistemului SMURD si in Republica Moldova.

“Dar, cel mai important lucru, Republica Moldova are astazi, acum, nevoie de un sprijin financiar pe care nu-l poate primi din alta parte decat din partea noastra pentru a trece peste o perioada dificila. O perioada dificila pe care o au in special din cauza sanctiunilor economice pe care Federatia Rusa le-a impus Republicii Moldova pentru un singur gest, dar un gest fundamental. Anul trecut, Republica Moldova, in persoana premierului Leanca a semnat Acordul de asociere la Uniunea Europeana. Or, pentru ca au fost sanctionati pentru asta eu cred ca este datoria noastra sa-i ajutam. La nevoie se vede cine ti-e prieten si cred ca prin ceea ce am facut astazi si facem in continuare aratam ca pentru cei care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului suntem impreuna si la greu si la bine”, a declarat premierul roman.

VICTOR PONTA a subliniat in context ca ajutorul acordat Republicii Moldova este un imprumut care va fi returnat Romaniei in cinci ani.

“Am constatat ca si unii din deputati nu cunosc aceste lucruri si am obligatia sa explic cetatenilor Romaniei sa dau socoteala despre modul in care folosim banii publici. In primul rand, cei 150 de milioane (de euro — n.r.) reprezinta un imprumut. Republica Moldova va restitui acest imprumut Romaniei intr-un termen de cinci ani. Dobanda este exact dobanda cu care se imprumuta si Romania, deci o dobanda foarte mica, mai mica chiar decat a FMI. Deci, pentru Romania nu este nicio afacere, nu e un castig, dar nu e nicio pierdere. Este un ajutor pentru cineva care ne este atat de apropiat si care are nevoie acum de acest sprijin”, a declarat premierul.

CITESTE SI: Premierul R. MOLDOVA, VALERIU STRELET, efectueaza o VIZITA  OFICIALA in ROMANIA

PONTA a mai mentionat ca cel mai mare proiect de investitii intre Romania si Republica Moldova este cel in domeniul energiei.

“Ii spuneam domnului prim-ministru STRELET ca ieri (luni — n.r.) BERD a desemnat consultantul, banii vin tot de la BERD, pentru studiul de fezabilitate pentru interconectarea Romania-Moldova pe energie electrica. De asemenea, studiul de fezabilitate pentru gaz intre Ungheni-Chisinau este deja in lucru si se finalizeaza sper in acest an. (…) In final, insa, pentru energie electrica si pentru gaz undeva la 250 de milioane de euro vor fi investitiile comune. Practic, Romania nu doar ca a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, am trecut inaintea Federatiei Ruse, dar va fi si ancora de siguranta din punct de vedere energetic si poarta prin care Republica Moldova se leaga de sistemul energetic european”, a declarat premierul roman.

Premierul Republicii Moldova, VALERIU STRELET, a fost primit marti la Palatul Victoria de premierul VICTOR PONTA in cadrul unei vizite oficiale pe care o intreprinde la Bucuresti.

Tot marti, premierul moldovean a fost primit de presedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Sursa foto: ziuanews