Ponta este primit astazi de Papa Francisc. Vezi ce cadouri a pregatit premierul roman

Premierul Victor Ponta, aflat la Roma, se va intalni, sambata, cu Papa Francisc. Primul-ministru ii va darui Suveranului Pontif un tricou care i-a apartinut fotbalistului roman Gheorghe Hagi, semnat de acesta, precum si o icoana trimisa cadou de Patriarhul Romaniei, Preafericitul Daniel.

“Sunt foarte onorat de faptul ca voi fi primit de catre Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune ginduri, pe care i-l transmit, in primul rand in numele Romaniei, in al doilea rand din partea Patriarhului Romaniei, Preafericitul Daniel, cu care am discutat si care, dealtfel, mi-a si dat un cadou pe care, maine, il voi prezenta Sanctitatii Sale”, a spus Ponta, vineri seara.

Prim-ministrul a mentionat ca darul trimis de Patriarhul Romaniei Suveranului Pontif este o icoana.

Uite cati bani a luat Papa Francisc pe motocicleta Harley Davidson

Totodata, Ponta a adaugat cã ii va face un cadou si in numele Romaniei, respectiv un tricou care i-a apartinut fotbalistului roman Gheorghe Hagi, semnat de acesta.

Premierul a precizat ca i-a venit aceasta idee dupa ce a vazut ca Suvernaul Pontif a primit tot un tricou din partea presedintelui Braziliei, Dilma Vana Rousseff.

“M-am inspirat din faptul ca a primit un cadou de la presedintele Braziliei, doamna Rousseff, asa incat, alaturi de icoana de la Patriarh, o sa fie un cadou mai personalizat din punctul de vedere al Romaniei”, a spus Ponta.

El a afirmat ca ii va multumi Papei pentru faptul ca reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane pot folosi lacasurile de cult pentru slujbele si evenimentele religioase de care comunitatea romaneasca are nevoie.

Premierul a mai afirmat ca ii va garanta Suveranului Pontif ca Romania este o tara toleranta, care respecta credinciosii altor religii si culte religioase, adaugand ca toti credinciosii romano-catolici si greco-catolici din Romania se bucura de toate drepturile si de tot respectul autoritatilor romane.