PONTA ii ofera o riposta dura lui DRAGNEA: Sa comentez minciunile si prostiile ‘Carmaciului’ din Teleorman?

Fostul premier Victor Ponta i-a oferit o riposta dura, duminica seara, liderului PSD prin intermediul paginii sale de Facebook, dupa ce Liviu Dragnea a vorbit despre o “coordonare” a atacurilor impotriva sa si l-a nominalizat printre adversari si pe fostul premier PSD.

UPDATE: Liviu Dragnea a declarat la Romania Tv ca nu regreta ca i-a ”rupt demisia” lui Victor Ponta, mentionand ca unii membri ai partidului doresc excluderea acestuia din randul social-democratilor: “Eu nu inteleg ce vrea. (…) In partid sunt tot mai multi oameni nervosi pe aceasta atitudine. (…) Oamenii se intreaba de ce sunt aceste atacuri? Ce urmaresc? (…) Unii au inceput sa iasa. Eu incerc sa-i opresc pe cat mai multi sa nu reactioneze public, pentru ca avem alte lucruri de facut”, spune Liviu Dragnea.

Intrebat daca unii membri ai PSD i-au cerut excluderea din partid a lui Victor Ponta, Dragnea a raspuns afirmativ. “Unii, da. Au cerut-o. Au spus-o si public. Eu i-am rupt demisia”, a spus Dragnea, adaugand ca “cine vrea sa ramana in partid, ramane, cine vrea sa plece, pleaca, e simplu”.

STIRE INITIALA

“Sa comentez minciunile si prostiile ‘Carmaciului’ din Teleorman? (…) Incep cu SRI ca acolo sigur au mai ramas din sticlele de vin ‘Opus One’ pe care le ducea ‘prietenul’ Liviu pentru prietenul lui Florin!”, a scris Ponta pe reteaua de socializare. Dragnea vorbise anterior despre o “coordonare” a atacurilor impotriva sa, adaugand ca “Unii spun ca ar fi de la SRI, altii ca ar fi de la Soros”.

“Este o anumita coordonare, vad – sigur, poate sa fie doar o coincidenta, dar de mult nu mai credem in coincidente in Romania – noi am vazut pe dl Victor Ponta, dl Traian Basescu, din cand in cand dl Daniel Constantin, jurnalisti – de la Evenimentul Zilei, de la B1, HotNews, alte site-uri, alte publicatii… exista acest pachet de oameni politici si jurnalisti care sunt foarte bine coordonati. Poate este o simpla coincidenta si dl Victor Ponta n-are nicio legatura cu dumnealor, unii spun ca are, altii spun ca n-are. Exista se pare o dorinta din partea unora ca eu sa fiu vulnerabilizat, si in partid si nu numai…

Unii spun ca ar fi o coordonare – pentru ca este o abordare securista, am vazut la unele asa-zise anchete jurnalistice, care de fapt nu spun nimic (…) ca ar fi o coordonare de la SRI, imi vine greu sa cred. Altii zic ca ar fi o coordonare si o comanda de la Soros, pe care l-am tot atacat si o sa-l atac intruna pana cand tara asta va reusit sa scape de toata influenta acestui om nefast”, a sustinut Liviu Dragnea.

Reactia integrala a lui Victor Ponta:  “Sa comentez minciunile si prostiile ‘Carmaciului’ din Teleorman?? Mai bine nu …. sunt lucruri mult mai importante de facut! Dar inteleg frustrarea si lasitatea cu care sunt atacat non stop. Update – vad ca inca sunt oameni suficient de orbi sau mintiti care spun sa nu il mai atac pe Dragnea – dragii mei, va rog cititi ca eu doar AM RASPUNS la niste murdarii si aberatii!

Ma duc sa imi primesc ‘plata’ de la Basescu, Soros si SRI! Incep cu SRI ca acolo sigur au mai ramas din sticlele de vin ‘Opus One’ pe care le ducea ‘prietenul’ Liviu pentru prietenul lui Florin!”

Sursa foto: adevarul