Ponta il critica din nou pe Basescu pentru declaratiile la adresa Ungariei

Premierul Victor Ponta a criticat din nou, vineri, atacurile presedintelui Traian Basescu lansate, la Scoala de Vara de la Izvorul Muresului, la adresa Ungariei, dupa declaratiile liderului partidului extremist Jobbik, Vona Gabor.

Ponta a aratat, intr-o conferinta de presa, ca nu se cade ca un sef de stat sa declare ca face ordine intr-o alta tara si a adaugat ca Romania trebuie sa arate ca “extremismul si iresponsabilitatea vin din partea cealalta”.

“Il sustinem sa mearga la Budapesta. Acum o luna facea ordine la Chisinau. O sa il trimitem si la Cairo. Cand esti seful statului, sa anunti ca faci ordine intr-o alta tara… Hai sa facem la noi! E exact ce isi doreste guvernul de la Budapesta: sa aiba un politician iresponsabil in Romania, cum este Basescu. Vreau sa arat ca extremismul si iresponsabilitatea vin din partea cealalta. (..) Eu nu vreau o batalie intre doi extremisti, vreau sa arat ca noi suntem cei normali”, a declarat Victor Ponta.

Intrebat daca a mai vorbit cu presedintele in ultima perioada, premierul a replicat: “La Cotroceni este o echipa de campanie pentru Udrea la prezidentiale. Le urez success. Nu am mai vorbit cu Basecu de dupa accidentul din Muntenegru, cand am constatat ca a folosit moartea unor romani sa isi faca campanie”, a spus Ponta.